CE lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi

Comisia Europeană lansează primul proces prin care întreprinderile europene îşi pot înregistra necesarul de achiziţionare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru a se pregăti pentru achiziţionarea în comun de gaze la nivelul UE.

131 afișări
Imaginea articolului CE lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi

CE lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi

Aceasta este o etapă esenţială pentru ca UE să se pregătească pentru iarna următoare prin umplerea depozitelor sale de gaze în mod coordonat şi în timp util, utilizându-şi puterea colectivă de piaţă pentru a negocia preţuri mai bune cu furnizorii internaţionali.

Întreprinderile înregistrate au la dispoziţie o săptămână, până la 2 mai, pentru a răspunde acestei prime runde de agregare. După depunerea cererilor individuale ale întreprinderilor, volumele necesare vor fi agregate şi scoase la licitaţie pe piaţa mondială. Odată ce mecanismul AggregateEU va corela cererea europeană colectivă cu ofertele furnizorilor internaţionali de gaze, întreprinderile participante vor iniţia negocieri cu furnizorii cu privire la condiţiile contractuale pentru achiziţionarea şi livrarea gazelor. Comisia nu va juca niciun rol în cadrul negocierilor. Primele contracte de achiziţie sunt aşteptate înainte de începutul verii.

Alte licitaţii se vor desfăşura periodic, o dată la două luni în următoarea perioadă de 12 luni. Posibilitatea ca întreprinderile să adere la mecanismul AggregateEU rămâne deschisă. Până în prezent, s-au înregistrat 76 de societăţi, iar altele sunt în curs de înregistrare. În plus, 11 societăţi sunt pregătite să furnizeze servicii în calitate de cumpărător central sau de agent reprezentant.

Statele membre s-au angajat să participe la agregarea cererii pentru cel puţin 15 % din obiectivele lor naţionale de stocare a gazelor, reprezentând aproximativ 13,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Obiectivele privind stocarea gazelor şi achiziţiile în comun de gaze au fost convenite în 2022 ca măsuri de urgenţă în chip de replică la folosirea de către Rusia a energiei pe post de armă şi la creşterea fără precedent a preţurilor la energie de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Scopul lor este de a reduce volatilitatea preţurilor, de a asigura o aprovizionare sigură şi previzibilă cu energie şi de a valorifica ponderea colectivă de piaţă a Europei. Pentru reuşita planului REPowerEURO••• şi pentru diversificarea aprovizionării cu energie a UE, gazul rusesc este exclus de la achiziţiile în comun.

AggregateEU este mecanismul UE care permite agregarea cererii de gaze şi achiziţiile în comun. Acesta a fost instituit ca o componentă centrală a Platformei energetice a UEEN••• pentru a sprijini eforturile UE de a nu mai folosi gazele ruseşti prin înlocuirea acestora cu alternative mai fiabile. Scopul său este de a asigura o aprovizionare suficientă cu gaze, reducând totodată riscul ca întreprinderile să se supraliciteze reciproc pe piaţa mondială. Comisia a contractat furnizorul de servicii Prisma European Capacity Platform GmbH pentru a institui mecanismul de agregare a cererii şi de achiziţie în comun prin intermediul unei platforme online securizate. Platforma este accesibilă întreprinderilor din ţările UE şi părţilor contractante la Comunitatea Energiei. Ucraina, Moldova şi Serbia şi-au exprimat interesul de a participa.

Platforma energetică a UE a fost creată în aprilie 2022 în urma mandatului Consiliului European şi ca răspuns la necesitatea de a folosi şi alte gaze în afară de cele ruseşti. În octombrie 2022, Consiliul European a aprobat achiziţionarea în comun de gaze naturaleRO•••, pentru a facilita negocierile cu parteneri de încredere şi pentru a căuta parteneriate reciproc avantajoase prin exploatarea ponderii politice şi de piaţă colective a Uniunii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici