Ce şanse sunt ca ideea primarului general Gabriela Firea, de a introduce o TAXĂ de poluare pentru centrul Capitalei, să fie implementată. Opiniile consilierilor

După ce Gabriela Firea a anunţat că Primăria Capitalei îi va întreba pe bucureşteni dacă doresc introducerea unei taxe de mediu, consilierii generali au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că un astfel de proiect este dificil de implementat.

2348 afișări
Imaginea articolului Ce şanse sunt ca ideea primarului general Gabriela Firea, de a introduce o TAXĂ de poluare pentru centrul Capitalei, să fie implementată. Opiniile consilierilor

Ce şanse sunt ca ideea primarului general Gabriela Firea, de a introduce o TAXĂ de poluare pentru centrul Capitalei, să fie implementată. Opiniile consilierilor

Unii dintre consilierii generali au declarat, pentru MEDIAFAX, că un astfel de proiect nu a fost discutat la nivelul primăriei.

„Ideea doamnei Firea este una bună, mai ales că este inspirată din alte capitale mult mai civilizate, precum Londra, însă primăria de la noi nu are capacitatea să implementeze un astfel de proiect, pentru că nu este capabilă de aşa ceva. Doamna Firea probabil vrea să copieze ce se intamplă în alte oraşe, dar nu este suficient. În primul rând, consultarea pe care vrea să o facă la nivelul populaţiei trebuie să fie una extrem de bine documentată, ca oamenii să înţeleagă de ce este nevoie de o astfel de taxă. Altfel, populaţia va percepe doar faptul că se introduce o nouă taxă, pe care, evident, o vor refuza. Cred că un astel de proiect va fi un eşec, la fel ca implementarea culoarului unic", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Roxana Wring, consilier general CGMB din partea USR.

”Nu s-a discutat aşa ceva în cadrul aparatului din primărie sau în Consiliul General. Este probabil o idee, nu este pe agenda primăriei. Este extrem de greu de implementat aşa ceva, pentru că logica traficului în Bucureşti este nord-sud şi est-vest, iar un astfel de proiect ar schimba întreaga structură a traficului. Peste un astfel de proiect trebuie să investeşti masiv în infrastructură sute de milioane de euro pentru cele două inele din interior precum şi Centura Capitalei”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Ciprian Ciucu, consilier general CGMB din partea PNL.

Pe de altă parte, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, susţine că ideea a fost discutată în cadrul Consiliului General.

"Este un proiect foarte bun, nu vedeţi că nu mai avem loc de atâtea maşini? S-a discutat acest proiect în Consiliu, că doar nu suntem veniţi cu pluta", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Aurelian Bădulescu, consilier general CGMB din partea PSD-UNPR şi viceprimar al Capitalei.

Reacţiile consilierilor generali vin după ce primarul general al Capitalei a anunţat că va avea loc o consultare populară, prin asociaţiile de proprietari şi prin primăriile de sector, şi va fi şi un sondaj de opinie, prin care Primăria Capitalei să-i întrebe pe bucureşteni dacă ar fi de acord, ţinând cont de creşterea numărului de maşini înmatriculate în Bucureşti şi de eliminarea taxei de mediu, să se introducă, pentru zona centrală, o taxă de mediu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici