Ce se schimbă în școli după începerea noului an. Ministrul Educației: „Este cea mai mare reformă de programe școlare din istoria României”

Publicat: 08 09. 2026, 10:08

Mihai Dimian spune că dezbaterea politică privind admiterea separată la liceu s-a schimbat în ultimele zile și că discuțiile se îndreaptă fie spre abrogarea, fie spre prorogarea prevederii care permite liceelor să organizeze propriul concurs.

„Pentru elevii din acest an, 100% nu vor da admiterea, după concursul de admitere”, a declarat ministrul, înainte de a nuanța că ar spune „99%”, având în vedere modul în care au evoluat discuțiile politice.

Mesajul său pentru familiile elevilor care au început acum clasa a VIII-a este însă ferm.

„Este foarte important ca atât părinții, cât și elevii care vor intra în clasa a VIII-a să știe că nu se va organiza un astfel de concurs de admitere. Evaluarea Națională va avea forma din anul precedent”, a afirmat Mihai Dimian.

PSD și PNL ar fi susținut amânarea, USR – abrogarea

Ministrul Educației spune că a avut discuții cu parlamentari ai principalelor partide înainte de apariția proiectelor privind modificarea actualelor reguli de admitere.

Potrivit acestuia, PSD și PNL erau inițial înclinate spre prorogarea prevederii, în timp ce USR susținea abrogarea articolului.

„Din ceea ce am înțeles de la ei, PSD și PNL erau dispuși către prorogare, iar USR dorea abrogarea articolului. Ulterior însă am văzut o discuție foarte aprinsă între abrogare și prorogare, dar ideea era să amânăm în primul rând acest concurs. Sau să-l abrogăm”, a declarat Dimian.

Dezbaterea a apărut în contextul proiectului legislativ care propune ca noile prevederi privind admiterea la liceu și Evaluarea Națională să se aplice generației de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2026-2027.

Ministrul spune că problema nu este neapărat existența unei forme de concurs de admitere, ci modul în care mecanismul a fost introdus în legislație.

El amintește că inclusiv în rapoartele comisiilor prezidențiale din domeniul educației a existat ideea unui concurs de admitere care să ofere mai multă autonomie școlilor.

„Nu ideea de concurs, ci modul în care ea a fost implementată în lege este una mai puțin benefică copiilor și educației”, afirmă Dimian.

Ministrul oferă drept exemplu și învățământul dual, unde operatorii economici doresc să fie implicați în selectarea elevilor care intră în clasele pentru care asigură pregătire și colaborare.

Problema actualei legi, spune el, este formularea foarte largă, potrivit căreia un liceu „poate organiza” concurs de admitere.

„Dacă lași foarte vag, înseamnă că lași tuturor posibilitatea de a organiza și de aici s-a ajuns de la o admitere specializată la o admitere dublă, așa cum a fost ea numită. Adică în situația în care toate liceele să dorească un astfel de lucru”, explică ministrul.

În opinia sa, sistemul de admitere trebuie îmbunătățit, inclusiv în ceea ce privește legătura dintre Evaluarea Națională și profilul liceal ales de elev.

Dimian vorbește despre posibilitatea unor forme de evaluare mai diversificate și despre necesitatea unei consilieri mai bune pentru elevi, dar respinge ideea unui concurs generalizat la toate liceele.

Manualele pentru clasa a IX-a ar putea să nu fie gata în format tipărit la începutul școlii

Un alt subiect important abordat în interviul realizat înainte de debutul anului școlar a fost situația manualelor.

Mihai Dimian precizează că problema nu privește manualele pentru gimnaziu în ansamblu, ci noile manuale pentru clasa a IX-a, care trebuie realizate după schimbarea planurilor-cadru și a programelor școlare.

„Nu este vorba despre manualele de gimnaziu, ci doar despre clasa a IX-a. Aici ce s-a întâmplat? A avut loc o reformă curriculară; avem un nou plan-cadru, de la clasa a IX-a până la a XII-a”, explică ministrul.

Potrivit acestuia, aproximativ 80% dintre noile programe școlare au fost aprobate anul trecut, iar alte programe pentru clasa a IX-a au fost aprobate la începutul acestui an.

În total, spune Dimian, au fost aprobate aproximativ 700 de programe.

„Este cea mai mare reformă de programe școlare din toată istoria României”, afirmă ministrul.

Dimian explică de ce a început târziu licitația pentru manuale

Ministrul susține că procedura pentru noile manuale nu putea fi lansată înainte de aprobarea bugetului de stat.

Bugetul României a fost aprobat pe 27 martie, iar în 28 martie Ministerul Educației a transmis documentația către ANAP.

Dimian afirmă că procesul a fost ulterior accelerat, iar evaluarea ofertelor s-a încheiat în 15 august.

„În unele discipline am avut și 11 manuale de evaluat. Drept urmare, eu cred că toți și-au făcut treaba într-un ritm accelerat”, spune ministrul.

Potrivit calendarului prezentat de acesta, rezultatele finale ar urma să fie anunțate în jurul datei de 15 septembrie.

Dacă nu vor exista contestații, contractele vor putea fi semnate, iar manualele ar urma să fie disponibile mai întâi în format digital.

Pentru versiunea tipărită ar mai fi nevoie ulterior de două până la patru săptămâni.

Pentru perioada de tranziție au fost elaborate repere metodologice care să îi ajute pe profesorii de clasa a IX-a să lucreze după noile programe.

„S-au elaborat și niște repere metodologice, astfel încât profesorul să aibă un suport pentru ceea ce urmează să facă în continuare”, afirmă Dimian.

Ministrul recunoaște nemulțumirea profesorilor: „Este justificată”

Mihai Dimian admite că există o nemulțumire reală în rândul cadrelor didactice, în contextul măsurilor luate în sistemul de învățământ și al scăderii atractivității profesiei.

Ministrul menționează creșterea normelor didactice, reducerea tarifelor pentru plata cu ora, dar și problema respectului de care se bucură profesorii în societate.

„Nu putem minimiza ceea ce s-a întâmplat în sistemul de învățământ. Măsurile care au fost luate: de creștere a normelor, de reducere a tarifelor la plata cu ora, dar și de respect în general față de profesori”, spune ministrul.

El precizează că problema respectului nu ține doar de administrația publică.

„Vorbesc chiar de o anumită lipsă de respect din partea părinților pentru profesori sau chiar a elevilor. Sigur că nu aș generaliza, dar această paletă de factori cred că intervin într-o nemulțumire justificată din partea profesională”, afirmă Mihai Dimian.

Ministrul respinge însă caracterizarea potrivit căreia acesta ar fi „cel mai dezamăgitor an” pentru profesori.

„De aici până a spune că este cel mai dezamăgitor an cred că este un drum lung”, spune Dimian.

Cheltuielile de personal din Ministerul Educației au scăzut cu 16%

Ministrul susține că presiunea asupra bugetului nu trebuie să transforme educația într-un simplu exercițiu contabil.

Mihai Dimian afirmă că, în prima jumătate a anului, cheltuielile de personal ale Ministerului Educației au scăzut cu 16%, precizând că reducerea privește aparatul ministerului, nu școlile.

„Pe prima jumătate a anului, cheltuielile de personal, pe acest minister, au scăzut cu 16%. Deci este o abordare responsabilă. Nu în școli, ci în acest minister. Am considerat că ne putem face activitatea și în aceste condiții”, afirmă Dimian.

În același timp, ministrul avertizează că efectele unor reduceri în educație nu sunt vizibile imediat.

„Dacă tu scazi de aici, de la educație, acum poate nu vezi. Vezi anumite nemulțumiri, anumite proteste. Dar peste 10, 15 ani vei vedea tineri mai puțin educați care nu pot obține un loc de muncă sau nu pot dezvolta o afacere”, spune ministrul.

Ce spune ministrul despre bursele sociale

Mihai Dimian respinge ideea că Ministerul Educației ar fi urmărit pur și simplu să facă economii prin reducerea burselor sociale.

El susține că propunerea transmisă de minister nu prevedea reducerea perioadei de acordare și nici scăderea cuantumului bursei.

În schimb, pragul de venit pentru accesul la bursă ar urma să crească cu 7%, ceea ce, potrivit ministrului, ar permite accesul unui număr mai mare de beneficiari.

„Nicio vorbă despre vreo economie. Dar vorbește despre un prag mai ridicat pentru accesul la aceste burse, cu 7%. (…) Deci vorbim de o creștere a numărului de beneficiari”, spune Dimian.

Ministrul spune că rămâne însă legitimă o discuție despre modul în care este distribuită suma totală aferentă bursei sociale.

El oferă exemplul unei sume de 3.600 de lei pe an și ridică problema dacă este mai eficient ca aceasta să fie distribuită în 12 tranșe de câte 300 de lei sau în nouă tranșe de câte 400 de lei.

În viziunea sa, bursa socială trebuie privită în primul rând drept un instrument educațional pentru reducerea abandonului școlar și stimularea prezenței la cursuri.

„S-ar putea ca o sumă mai mare acordată pe perioada activităților didactice să reprezinte o motivare suplimentară pentru elevul respectiv”, afirmă Dimian.

Ministrul susține că protecția socială a familiilor vulnerabile trebuie asigurată și prin alte instrumente ale statului, în timp ce bursa trebuie să rămână legată de obiectivul educațional.

„Banii pentru moment sunt importanți, dar mult mai importantă este educația pentru copil. Iar eu, ministerul, trebuie ca, cu acești bani, nu doar să-i asigur un trai, ci aproape să-l oblig să vină la școală. Pentru că această școală îi va oferi șansa de a ieși din această situație materială”, spune Mihai Dimian.

Mihai Dimian a petrecut prima zi de școală în Prahova

În interviul acordat Mediafax înainte de deschiderea noului an școlar, Mihai Dimian anunța că nu va merge în prima zi de cursuri nici la București, nici la Suceava, ci în județul Prahova.

„Nici la București, dar nici la Suceava. Voi fi în județul Prahova, la Ploiești; într-o comunitate din mediul rural; apoi într-un centru educațional de incluziune, în orașul Ploiești, la un liceu tehnologic, care are și învățământ dual. Pe de altă parte, voi fi și la un colegiu de excelență din oraș”, declara ministrul.

Luni, 7 septembrie, ministrul a fost în Prahova și a participat, între altele, la festivitatea de deschidere a anului școlar de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești.

Alegerea Prahovei fusese explicată de Dimian prin intenția de a vedea mai multe realități ale sistemului de educație, de la mediul rural și incluziune până la învățământul tehnologic și unitățile de performanță.

„Dificultățile noastre mai mari sunt în zona rurală, în anumite comunități, în această zonă a politicilor de incluziune și chiar a învățământului tehnologic”, afirma ministrul înainte de începutul anului școlar.

Mihai Dimian spunea că își dorește ca tot mai multe familii să privească liceele tehnologice drept o oportunitate reală pentru copii și speră ca investițiile realizate și schimbările pregătite în sistem să crească atractivitatea acestui tip de învățământ.