Ce urmează după retragerea sprijinului PSD pentru Bolojan. Ce spune Grindeanu
This browser does not support the video element.
„Este un vot care dă un mandat extrem de puternic conducerii PSD, mie. E un vot care ne obligă și de care trebuie să ținem cont. În acest moment, Partidul Social-Democrat spune într-o manieră, eu spun, care nu lasă loc de interpretări, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă”, a declarat Sorin Grindeanu la Antena 1.
Liderul social-democrat a spus că nu așteaptă „miracole de la Cotroceni”: „La Palatul Cotroceni, mă gândesc că în zilele următoare vor exista aceste consultări, nemaiexistând o majoritate care să susțină guvernul, și votul nostru a fost unul care spune tot, 97,7%, mă aștept ca urmare a acestor consultări să se degaje o soluție”.
Grindeanu spune, de asemenea că, PSD nu va susține un guvern minoritar și că își dorește să facă parte dintr-o coaliție pro-europeană.
Cu ce mandat merge la Cotroceni
Președintele PSD a fost întrebat dacă partidul va face coaliție cu AUR. „O majoritate care să conțină Partidul Social-Democrat poate să fie una care PSD-ul are în jurul său, fiind cel mai mare partid, partide pro-europene. Nici o altă majoritate, ăsta este mandatul pe care l-am primit, din punctul nostru de vedere nu este posibilă din perspectiva noastră a PSD-ului”, a răspuns Grindeanu.
El a fost întrebat dacă partidul își va retrage miniștrii în condițiile în care Bolojan nu își dă demisia: „Pasul normal este acesta, da”.
Grindeanu a fost întrebat dacă PSD va depune moțiune de cenzură în condițiile în care Ilie Bolojan nu-și dă demisia și continuă 45 de zile: „Toate variantele sunt posibile, evident”.
Grindeanu a explicat și cu ce mandat va merge la Cotroceni: „Unul simplu, ne dorim să continuăm într-o coaliție pro-europeană fără Ilie Bolojan prim-ministru. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci Partidul Social Democrat trece în opoziție. Partidul Social Democrat nu susține un guvern minoritar și Partidul Social Democrat nu face majoritate cu partide extremiste sau antieuropene”.
Sursa video: Antena 1