Comisia de organizare a alegerilor interne, paritate între aripa PNL şi cea a PDL

PNL a stabilit, luni, componenţa Comisiei de organizarea a Convenţie naţionale, ţinând cont de paritatea PNL-PDL, au declarat, surse din PNL, pentru MEDIAFAX, urmând ca alegerile interne să se finalizeze cel târziu până la jumătatea lunii iunie.

1491 afişări
Imaginea articolului Comisia de organizare a alegerilor interne, paritate între aripa PNL şi cea a PDL

Comisa de organizare a alegerilor interne, partitate între aripa PNL şi cea PDL (Imagine: Alexandru Dobre/ Arhiva Mediafax Foto)

Comisiei de organizarea a Convenţie naţionale este formată din foştii membrii ai PDL: Daniela Campean (preşedinte) , Lucian Bode, Cezar Preda, Ioan Bălan şi membri ai fostului PNL, precum: Cristian Olteanu, Florin Alexe, Claudia Benchescu, Cristi Chirteş, Nicoleta Pauliuc, au declarat pentru MEDAIAFAX, surse din PNL.

Comisia pentru modificarea Statului este formată din Daniel Buda, Cristina Trăila, Răzvan Prisca, Mircea Toader, Cristian Buican, Costică Canacheu, Victor Paul Dobre, Mihai Voicu, Cătălin Boboc (preşedinte comisie), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul liberalilor.

BPN a stabilit cu majoritate de voturi ca alegerile interne să se finalizeze până la jumătatea lunii iunie, a spus Turcan, la finalul şedinţei BPN.

"S-a decis cu o mare majoritate a celor prezenţi ca alegerile interne să se finalizeze cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, să existe două comisii de pregătire a aceste Convenţii interne (Comisia pentru organizarea Convenţie Naţionale şi Comisia pentru statut-n.r.), astfel încât PNL să poată să aducă după această Convenţie la decizie oameni politici buni, integri (…) şi dornici să reconstruiască PNL (…)", a declarat preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici