Comisia de politică externă propune audieri privind posibile consecinţe ale uciderii lui ben Laden

Publicat: 03 05. 2011, 17:31
Actualizat: 06 11. 2012, 14:14

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei pentru politică externă a Senatului, membrii comisiei au avut, marţi, un prim schimb de vederi pe marginea evoluţiilor legate de anunţul făcut de preşedintele SUA, Barack Obama, în legătură cu uciderea liderului al-Qaida, Osama ben Laden.

„Membrii Comisiei pentru politică externă au salutat simbolistica succesului repurtat în lupta împotriva terorismului internaţional şi au subliniat necesitatea continuării unei cooperări aprofundate la nivel internaţional pentru combaterea acestuia”, menţionează sursa citată.

De asemenea, aceştia „au pus în evidenţă necesitatea ca în plan naţional instituţiile competente ale statului să adopte toate măsurile care se impun pentru asigurarea unui climat de securitate şi ordine publică care să corespundă aşteptărilor cetăţenilor români”.

„Membrii Comisiei au avut o primă evaluare cu privire la posibilele consecinţe în plan internaţional ale evenimentului menţionat şi au decis ca, împreună cu Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, să organizeze o audiere pe această temă cu instituţiile competente ale statului român”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane. „Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operaţiune în urma căreia a fost ucis Osama ben Laden, liderul al-Qaida”, a afirmat luni Obama.