CONGRESUL PSD - Antonescu: Dragii mei, vă mulţumesc. Când vom fi adversari, să nu uităm ce-am făcut împreună

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a mulţumit vineri social-democraţilor pentru ceea ce au construit împreună, arătând că în viitor cele două formaţiuni se vor confrunta, dar că atunci când vor fi adversari nu ar trebui să uite ceea ce au făcut împreună.

482 afișări
Imaginea articolului CONGRESUL PSD - Antonescu: Dragii mei, vă mulţumesc. Când vom fi adversari, să nu uităm ce-am făcut împreună

Crin Antonescu (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)

"Dragii mei, mulţumesc. Mulţumesc în numele PNL pentru tot ceea ce am construit împreună, pentru bătăliile extraordinare pe care le-am dat împreună, pentru tot ceea ce vom face, sunt sigur, de-acum încolo împreună", a spus Antonescu, vineri, în discursul ţinut la Congresul PSD.

El a arătat însă că vor trece anii, iar PSD şi PNL vor încheia ceea ce au de făcut împreună şi se vor afla faţă-n faţă în bătălie electorală.

"Ar fi frumos să nu uităm ceea ce am făcut împreună şi atunci când vom fi adversari că ne-am avut de multe ori ca fraţii. Aceste lucruri nu trebuie să le uităm niciodată", a adăugat Antonescu.

Liderul PNL le-a mai spus social-democraţilor că sunt şi vor fi în următorii ani cel mai mare partid politic din România.

"Aveţi şi veţi avea în PNL cel mai puternic şi onest aliat pe care îl puteţi avea acum în politica românească", i-a asigurat Crin Antonescu pe social-democraţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici