CSAT: Nu există agenţi acoperiţi sau informatori ai serviciilor printre magistraţi

CSAT a constatat că în rândul judecătorilor, procurorilor, al personalului de specialitate juridică asimilat acestora nu sunt lucrători operativi, agenţi acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, precizează, luni, Administraţia Prezidenţială.

1202 afișări
Imaginea articolului CSAT: Nu există agenţi acoperiţi sau informatori ai serviciilor printre magistraţi

CSAT: Nu există agenţi acoperiţi sau informatori ai serviciilor printre magistraţi

Administraţia Prezidenţială precizează, printr-un comunicat de presă, că, la dispoziţia preşedintelui Klaus Iohannis şi la solicitarea CSM şi a Ministrului Justiţiei, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin instituţiile abilitate, veridicitatea declaraţiilor magistraţilor în sensul că cei în cauză nu sunt informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

"În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora", se arată în comunicat.

În mai 2015, CSM a decis sesizarea CSAT pentru a verifica dacă în rândul magistraţilor există agenţi sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Plenul CSM a luat această decizie la solicitarea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, care a cerut să fie făcute demersurile necesare pentru verificarea şi eliminarea din rândul magistraţilor a eventualilor colaboratori ai serviciilor secrete.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici