Deputatul Cosmin Corendea, despre Forumul pentru Cooperare Economică România–China: ”O ocazie necesară într-un context internațional complex”

Publicat: 16 11. 2025, 15:53
Actualizat: 17 11. 2025, 10:55

Forumul pentru Cooperare Economică România–China a avut loc vineri, 14 noiembrie, la Palatul Parlamentului, iar la eveniment au participat peste 200 de oficiali, diplomați, reprezentanți ai mediului de afaceri și experți din România și China.

Evenimentul, organizat de Grupul Parlamentar de Prietenie cu Republica Populară Chineză, în parteneriat cu Ambasada Chinei la București, are obiectivul de a consolida dialogul economic bilateral și de a identifica noi oportunități de investiții și colaborare.

„Este un moment important în relația bilaterală dintre cele două țări, dar mai ales o ocazie necesară într-un context internațional complex, în care colaborarea economică internațională devine una dintre cele mai sustenabile forme de diplomație”, a declarat deputatul Cosmin Corendea, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză.

Acesta a subliniat că schimburile comerciale dintre România și China au depășit, în ultimii ani, 10 miliarde de euro anual.

„Deficitul comercial al României în relația cu China se apropie de 8 miliarde de euro dar, această cifră nu reprezintă un motiv de îngrijorare, ci un semnal și, mai ales, o oportunitate pentru avansa si mai puternic relația economica dintre cele doua tari. Acest deficit arată că cerere există și că potențialul de dezvoltare este enorm si Romania îl poate transforma într-o platformă pentru investiții chineze în România și într-un mecanism prin care produsele românești să pătrundă mai consistent pe o piață colosală”, a adăugat Cosmin Corendea.

Totodată, la începutul anului viitor va fi înființat Institutul de Cercetare pentru Inițiativa Belt and Road, cu sediul la București, o platformă academică și economică care are scopul de a dezvolta proiecte de investiții, colaborări tehnologice și schimburi universitare între România și China.

Forumul a inclus și sesiuni tematice dedicate sectoarelor cu potențial major de colaborare – energie, IT&C, industrie și transporturi, respectiv agricultură, în cadrul cărora s-au discutat modalități concrete de cooperare și investiții.