Diaconescu: Plata salariilor la misiuni în lei, variantă pentru reducerea cheltuielor salariale

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că, prin dialog cu colegii săi, speră să găsească metode de reducere cu 10-15% a cheltuielilor salariale dintr-o anumită perioadă, o variantă fiind acordarea, pe o perioadă determinată, a salariilor în lei la misiunile diplomatice.

12 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Plata salariilor la misiuni în lei, variantă pentru reducerea cheltuielor salariale

Diaconescu: Plata salariilor la misiuni în lei, variantă pentru reducerea cheltuielor salariale (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Decizia Guvernului (de concediu obligatoriu fără plată şi reduceri, n.red.) trebuie înţeleasă sub aspectul momentului în care ne aflăm. Sunt convins că în dialog şi cooperare cu colegii mei vom găsi modalităţile de a reduce cu 10-15 % salariile într-o anumită perioadă", a spus Diaconescu.

"Noi nu putem întrerupe activitatea, acreditarea externă, sub nicio formă. Dar, putem la un moment dat, pe perioadă determinată, să asigurăm plata în lei pe o perioadă scurtă de timp, lucru care până la urmă atinge acelaşi scop – practic diminuăm fondul de salarii", a mai adăugat el.

Diaconescu a spus că diplomaţii sunt de acord cu această metodă. "Am mai trecut prin momente dificile prin anii 1998-1999 şi am aplicat aceeaşi măsură. Oamenii înţeleg că România este într-o situaţie grea şi sunt gata să participe la efort", a spus el.

MAE a pierdut din bugetul alocat aproape 11 milioane de euro, motivul fiind modificarea cursului valutar, a declarat, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, ministrul de Externe Cristian Diaconescu, demnitarul adăugând că ministerul a redus "până la ultima limită posibilă" cheltuielile.

Ministrul spunea că MAE îşi desfăşoară 73% din activitate în străinătate, motiv pentru care, având în vedere modificarea cursului, instituţia a pierdut aproape 11 milioane de euro din bugetul iniţial.

"Dacă dorim o participare demnă, reprezentativă şi de substanţă în dialogul internaţional este absolut necesar să avem şi capacitatea de a reprezenta România în mod adecvat . Mă refer aici la oficiile diplomatice pe care în acest moment le avem", preciza ministrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici