Diana Buzoianu: Programul Rabla ar putea începe chiar din iunie. Ministerul Mediului păstrează calendarul de anul trecut
„Pentru programul Rabla, astăzi va fi publicat ordinul. Zece zile trebuie să stea în transparență. Sunt convinsă că vor fi cereri de dezbatere, mai ales în condițiile noi care sunt puse”, a afirmat ministra.
Prima etapă a programului ar putea începe în iunie
Potrivit acesteia, după perioada de consultare publică și eventualele dezbateri, ordinul va putea fi aprobat, urmând etapele obișnuite de înscriere și depunere a dosarelor. Diana Buzoianu a precizat că Ministerul Mediului intenționează să păstreze calendarul utilizat și anul trecut.
„O să avem efectiv calendarul care a fost și anul trecut. Exact același calendar va fi și anul acesta”, a spus ministra.
În aceste condiții, prima etapă a programului ar putea începe încă din luna iunie, dacă procedurile administrative vor fi finalizate conform termenelor estimate.
Bugetul programului crește la 300 de milioane de lei
Ministrul Mediului a anunțat și o majorare a bugetului alocat programului. Dacă anul trecut acesta a fost de 200 de milioane de lei, în 2026 suma ajunge la 300 de milioane de lei.
„Este o creștere de 100 de milioane de lei. Arătăm astfel că credem în acest program, că vrem o continuitate”, a explicat Diana Buzoianu.
Noi condiții de eligibilitate pentru mașinile finanțate
Oficialul a susținut că noile criterii de eligibilitate urmăresc reducerea impactului asupra mediului și stimularea producției din Europa. Potrivit acesteia, diferența de impact ecologic este semnificativă între transportul unei mașini din apropierea României și importul acesteia de pe alte continente.
Ministrul a precizat că vor fi eligibile pentru finanțare vehicule fabricate în state membre ale Uniunii Europene, în țări din Spațiul Economic European și în statele incluse în cadrul Tratatului Mediteranean.
„Dacă în certificatul de origine este trecut ca stat de fabricare unul dintre aceste state, automat este o mașină eligibilă pentru acest program”, a afirmat Diana Buzoianu.
Apa și canalizarea, prioritatea Ministerului Mediului
În paralel, Ministerul Mediului își propune să prioritizeze programele destinate infrastructurii de apă și canalizare.
Potrivit ministrei, programul dedicat acestui sector beneficiază în acest an de un buget de 1,5 miliarde de lei și are rolul de a sprijini comunitățile care încă nu beneficiază de servicii publice esențiale și de a reduce riscul procedurii de infringement declanșate împotriva României la nivel european.