Discuții la Palatul Cotroceni privind legea salarizării. Reforma din PNRR intră în atenția partidelor pro-occidentale

Publicat: 17 07. 2026, 12:00

Reprezentanții partidelor pro-occidentale și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, se vor reuni vineri, la Palatul Cotroceni, pentru discuții privind noua lege a salarizării unitare, una dintre reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Întâlnirea acestora este programată astăzi de la ora 12:00 și va fi coordonată de consilierul prezidențial Radu Burnete.

Discuțiile vin după ce conducerea Partidului Național Liberal s-a întâlnit joi, la sediul lor central, cu reprezentanții principalelor confederații sindicale din România. Tema principală pe care au discutat-o a fost proiectul legii salarizării unitare în sistemul bugetar.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus  că protestele din sistemul bugetar au fost generate de varianta proiectului publicată în luna mai. El a anunțat că noua formă a legii va aduce modificări importante și „o serie întreagă de surprize plăcute”.

Potrivit ministrului, în ultima lună au avut loc discuții cu Comisia Europeană și Ministerul Finanțelor pentru majorarea fondului destinat salariilor bugetarilor. Dacă proiectul inițial prevedea o creștere de 8 miliarde de lei, din consultările purtate a reieșit că ar fi nevoie de aproximativ 27 de miliarde de lei în plus.

Subiectul a generat și o serie de dispute politice. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a respins joi acuzațiile potrivit cărora social-democrații ar fi întârziat adoptarea legii salarizării, calificând afirmațiile venite din partea PNL drept „propagandă”.