Dominic Fritz: Este un abuz în serviciu să nu vrei să organizezi alegeri pentru Primăria Capitalei
This browser does not support the video element.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, insistă că alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei trebuie organizate cât mai curând. El a amintit la Digi24, că alegerile pentru funcţia de primar al Bucureştiului au fost câştigate de Nicuşor Dan, candidatul susţinut de USR.
„În Bucureşti am avut alegeri, la fel ca peste tot în ţară, în iunie 2024. La aceste alegeri pentru primar, nici candidatul PSD, nici candidatul PNL nu a câştigat. Atunci a câştigat, după cum ştim, Nicuşor Dan, susţinut de USR. Iar faptul că acum sunt unii care îşi doresc să guverneze oraşul, capitala, fără mandat, după un astfel de eşec electoral, este ceva extrem de îngrijorător şi de aceea insistăm să avem alegeri cât de repede posibil. Asta înseamnă încă în această toamnă, adică la sfârşitul lui noiembrie”, a spus Dominic Fritz.
Liderul USR a susţinut că orice tergiversare, orice condiţionare în privinţa alegerilor pentru primarul Capitalei constituie abuz în serviciu.
„Orice fel de discuţie, condiţionare, este antidemocratică şi este, să o spunem pe şlau, ilegal. Este un abuz în serviciu să nu vrei să organizezi alegeri, deşi este obigaţia ta legală”, a concluzionat Dominic Fritz.