Prima pagină » Politic » Donald Trump, despre politica sa tarifară: „Nu vrem să facem tricouri, vrem să facem tancuri”

Donald Trump, despre politica sa tarifară: „Nu vrem să facem tricouri, vrem să facem tancuri”

Donald Trump susține că politica sa tarifară are scopul de a încuraja producția internă de echipamente militare și tehnologice, nu de produse textile, precum tricouri sau adidași.
Donald Trump, despre politica sa tarifară:  „Nu vrem să facem tricouri, vrem să facem tancuri”
Foto: Hepta
Nițu Maria
26 mai 2025, 07:54, Politic

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a afirmat că scopul politicilor sale comerciale nu este întărirea producției de haine, ci dezvoltarea industriei de apărare și tehnologie. Declarația a fost făcută duminică, în fața jurnaliștilor, înainte de plecarea cu Air Force One din New Jersey, scrie Reuters.

Trump a declarat că susține opinia exprimată de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, care a spus pe 29 aprilie că Statele Unite nu au nevoie de o „industrie textilă înfloritoare”.

Această opinie a fost criticată de Consiliul Național al Organizațiilor Textile.

„Nu vrem să facem adidași și tricouri. Vrem să facem echipamente militare. Vrem să facem lucruri mari. Vrem să facem, să facem lucrul AI”, a spus Trump.

Tot el a zis că „nu vreau să fac tricouri, să fiu sincer. Nu vreau să fac șosete. Putem face asta foarte bine în alte locuri. Căutăm să facem cipuri și computere și o mulțime de alte lucruri, precum și tancuri și nave”.

În replică, American Apparel & Footwear Association a transmis că tarifele propuse de Trump nu ajută producătorii americani.

„Având în vedere că 97% din hainele și încălțămintea pe care le purtăm sunt importate și că îmbrăcămintea și încălțămintea sunt deja industria cu cele mai mari tarife din SUA, trebuie să ne concentrăm pe soluții de bun simț care pot mișca acul”, a declarat președintele AAPA, Steve Lamar.

„Mai multe tarife vor însemna doar costuri mai mari pentru producătorii americani și prețuri mai mari care vor afecta consumatorii cu venituri mai mici.”

Trump a provocat tensiuni în piețele internaționale prin decizia de a impune tarife extinse asupra unor produse.

Vineri, el a cerut o taxă de 50% pe mărfurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie. Cu toate acestea, duminică a declarat că renunță temporar la impunerea tarifelor pentru Uniune, prelungind termenul până pe 9 iulie, pentru a oferi timp suplimentar negocierilor dintre Washington și cele 27 de state membre ale blocului european.