Dragnea cere Guvernului anularea HG privind calendarul localelor
Preşedintele UNCJR, vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea, apreciază că emiterea de către Guvern a Hotărârii privind aprobarea calendarului pentru alegerile locale din 2008 cu doar o zi înaintea publicării legii privind introducerea votului uninominal constituie "o practică duplicitară".
Dragnea afirmă că prin emiterea acestei Hotărâri Guvernul Tăriceanu poate bloca procesul de alegere prin vot uninominal a preşedinţilor de consilii judeţene, conform noilor reglementări, făcând astfel imposibilă aplicarea Legii votului uninominal la alegerile locale din 2008.
"Se poate considera că Guvernul PNL sfidează Parlamentul şi Curtea Constituţională, ocolind o lege doar pentru a impune un interes de grup în detrimentul a milioane de alegători, singura motivaţie posibilă fiind teama de confruntarea directă cu cetăţenii şi de votul pe care aceştia îl vor acorda oamenilor politici ce vor ocupa în viitor funcţii alese de demnitate publică", se arată în comunicatul preşedintelui UNCJR.
Dragnea solicită Guvernului, în numele UNCJR, să anuleze Hotărârea de Guvern respectivă şi să se pună în acord cu decizia Curţii Constituţionale pronunţată în privinţa votului uninominal.
"În caz contrar, vom solicita Parlamentului demiterea acestui guvern, care îşi poate dovedi încă o dată incapacitatea de a conduce această ţară", se arată în finalul comunicatului semnat de Liviu Dragnea.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea senatorilor PRM şi PC faţă de Legea votului uninominal, judecătorii apreciind că legea este constituţională.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, la Stockholm, că a promulgat legea votului uninominal.
Legea votului uninominal a ajuns, joi, la Monitorul Oficial, pentru a fi publicată, urmând să-şi producă efectele la trei zile după aceasta.