Video EDIŢIE SPECIALĂ „Gândurile lui Cristoiu”, despre 1 mai şi presa înainte de 1989: Eu răspundeam de editorialele alea blestemate/ „Despre tovarăşa am scris, nu am avut cum să scap. Am scris plecând de la tovarăşa cu rolul femeii, ca acum cu Dăncilă”

Cum se sărbătorea Ziua Muncii înainte de 1989, ce mâncau românii, cum se făcea presă pe vremea lui Ceauşescu şi ce ar trebui să înveţe noua generaţie din trecut, sunt temele abordate de jurnalistul Ion Cristoiu într-o ediţie specială de 1 Mai.

2402 afişări

Jurnalistul rememorează în ediţia specială Gândurile lui Cristoiu cât de minuţios erau organizate nu numai manifestaţiile de 1 mai, ci şi cele de 23 August, care atunci era Ziua Naţională a României, sau alte evenimente care presupuneau participarea soţilor Ceauşescu.

„Până când a crescut cultul personalităţii a lui Ceauşescu, 1 mai era o demonstraţie perfectă din punct de vedere al comunismului”, a susţinut Ion Cristoiu.

Ca şi acum, şi atunci 1 mai era zi liberă, iar românii mergeau şi la demonstraţii, şi la grătare. “Criza alimentară a venit prin anii 1980. Dar groaznic, vă spun eu, adică chiar era groaznic. Eu nu mâncam acasă şi mâncam prin oraş şi nu vreau să îmi amintesc ălea, autoserviri, unde nu era nimic de mâncare. Dar până atunci nu era nici un fel de problemă. Se găsea cam de toate”, a explicat Ion Cristoiu.

Nu a participat la nici o manifestaţie de 1 Mai, cum nu a sărbătorit niciodată nici Paştele nici Revelionul.  “Nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru”, a susţinut Ion Cristoiu.

Jurnalistul povesteşte cu umor cum, pentru manifestările de 23 August a fost selectat într-un cor al Armatei, au fost aduşi la Bucureşti şi li s-a dat orez să nu cumva să-i apuce nevoile în timp ce cântau în faţa lui Ceauşescu.

Ion Cristoiu spune că înainte de 89 erau jurnalişti foarte buni, era recunoscut profesionalismul, iar instalarea la conducerea unei gazete se organiza o ceremonie. “De 1 Mai, în ultimii ani ai lui Ceauşescu ştiam, trebuia să scriem despre Ceauşescu. Se făcea un plan care trebuia trimis la partid. Eu răspundeam şi de editorialele alea blestemate”, îşi aminteşte jurnalistul, adăugând că trebuia să scrii cu clişee, iar din acest punct de vedere, ediţiile de Ziua Muncii erau foarte uşor de făcut.

Ion Cristoiu spune că a evitat cu brio să scrie despre Nicolae Ceauşescu, dar nu a scăpat când a fost vorba despre Elena Ceauşescu. “Despre tovarăşa, am scris nu am avut cum să scap, despre rolul femeii. Păi ce deosebire e între ăia şi Dăncilă?”, se întreabă acum jurnalistul.

Acesta spune că s-a bucurat de simpatia nomenclaturiştilor, dar admite că nu a scăpat de o mustrare scrisă când într-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu a scăpat o greşeală. “Eram simpatizat şi de către nomenclaturiştii pentru că nu eram nici o concurenţă pentru nimeni, eram aşa ca şi acum, un fel de… zurliu”, spune Ion Cristoiu.

Una dintre problemele cu care se confrunta când primea texte pentru publicat era că acestea erau prea lungi şi trebuiau tăiate. Şi le tăia, aşa cum a făcut şi cu un discurs al lui Ion Iliescu pe vremea când era prim-secretar PCR la Iaşi. “Bineînţeles că l-am masacrat, ce zicea acolo, Iliescu cu Moş Ion Roată… atenţie prim secretar şi membru al executivului. Deci el era… dar eu care dacă aşa mi-au zis ăia. Şi i l-a trimis lui şi el a făcut gălăgie că avea el o idee acolo nu ştiu ce, cu Cuza, o prostie”, a povestit Ion Cristoiu.

 


Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Gândurile lui Cristoiu, alături de minte se află jurnalistul Ion Cristoiu, bine aţi venit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Trebuie să spunem că astăzi avem o ediţie specială în care vom discuta despre 1 mai, 1 mai-ul muncitoresc. Cum era 1 mai muncitoresc înainte de decembrie 1989?

Ion Cristoiu: De câte ori este 1 mai din 1990 până acum toată lumea se întreabă cum era 1 mai muncitoresc. 1 mai era în primul rând o zi liberă, dar mult mai important era o zi foarte frumoasă pentru că te duceai la demonstraţii. Să nu îi luaţi în serios pe cei care spun că erau la demonstraţie şi erau siliţi, era frumos la demonstraţie.

Monica Mihai: Aţi fost şi dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Nu, eu am fost la… nu am fost…

Monica Mihai: La nici unul?

Ion Cristoiu: La nici una de 1 mai, eram student la Cluj, nu aveam cum să fiu la Bucureşti, deci am fost la Panciu elev nu puteau să mă ia, pe urmă m-am dus la Cluj student, iar când am venit la Viaţa Studenţească sigur eram ziarist şi nu mă chemau, dar ca să fac o paranteză şi fac o dezvăluire, nu m-a întrebat nimeni până acum, de 23 august…

M-au selectat în corul armatei. Am fost chemaţi la Bucureşti. O mare problemă este că ne-au dat orez ca nu cumva să ne apuce nevoile

Monica Mihai: O altă sărbătoare importantă.

Ion Cristoiu: Se organiza, Ceauşescu era aici şi dincoace era un cor al armatei. Eu fiind după ce am ajuns redactor şef adjunct am făcut stagiul militar, făceam mai puţin pentru că făceam un stagiu militar de

Monica Mihai: La Lipova.

Ion Cristoiu: La Lipova dacă vreţi. Şi pentru că eram acolo m-au selectat în corul acela al armatei, adică…

Monica Mihai: Şi cum a fost experienţa?

Ion Cristoiu: Păi experienţa a fost că am descoperit că pot să cânt în cor şi …

Monica Mihai: Şi ce aţi cântat?

Ion Cristoiu: Erau din alea, nu… ne-a dat nişte cântece. Am fost chemaţi la Bucureşti, un mare avantaj, eu fiind din… a fost un mare avantaj că ne-au adus la Bucureşti, dar ţin minte asta şi pot să spun că o mare problemă este că ne-au dat orez ca nu cumva să ne apuce nevoile, vă imaginaţi, în timpul corului că se uita Ceauşescu, dar oricum am văzut şi noi, sigur Ceauşescu într-o parte, iar eu am cântat în corul armatei de 23 august. S-ar putea acum comuniştii ca încă să mai acuze…

Monica Mihai: Şi cum v-aţi simţit făcând parte din spectacol?

Ion Cristoiu: Deci gândiţi-vă că eram totuşi redactor şef adjunct când am ajuns acolo la Lipova, dar nu diferea cu nimic de condiţia de soldat de infanterist nătâng care am cântat acolo, dar am făcut şi repetiţii la Bucureşti, deci uite că m-am descurcat.

Monica Mihai: Era cineva responsabil de organizare foarte bine? Ştiu că se pregăteau festivităţile cu mult timp înainte şi existau oameni desemnaţi special…

Ion Cristoiu: Caracteristica, asta devine serioasă, ultimilor ani, mai ales al regimului Ceauşescu era care a şi dus până la urmă la prăbuşirea regimului prin mitingul din 25 decembrie era aceasta: şi dacă se spărgea un geam el era considerat că nu trebuie să se spargă. În cazul de faţă tot ce era demonstraţie, tot ce era în spectacol pe stadion în prezenţa lui Ceauşescu era ţinut sub control la maximum. Am citit acum în multe dosare ale Securităţii era o mare problemă de exemplu pe parcurs când făcea el vizite, cine dă mâna cu el. Să ştiţi că nu erau verificaţi dacă erau terorişti, ci erau verificaţi dacă aveau dosare bune, nu puteai să dai mâna cu Ceauşescu dacă

Monica Mihai: Cum dacă aveai dosare bune, explicaţi-ne puţin?

Ion Cristoiu: În sensul să nu fi fost părinţii burghezi, la canal…

Monica Mihai: A, dacă erau burghezi sau la canal nu aveai voie să dai mâna cu el?

Ion Cristoiu: Nu te lăsa în faţă.

Monica Mihai: Nici măcar nu apucai să îl vezi.

La 21 decembrie, era o gălăgie, nici nu au strigat jos Ceauşescu. Pe vremea lui Ceauşescu nu exista breaking news şi atunci trebuia creat unul

Ion Cristoiu: Ceauşescu nu dădea mâna cu oricine, dădea mâna cu ăia care erau în faţă erau nişte tipi care erau verificaţi. Nu ştiu de ce nu aveai voie să dai mâna cu Ceauşescu dacă erai fiu de deţinut politic sau neam de deţinut politic, dar am spus că era totul sub control, este foarte important şi asta a fost şi pierzania lui Ceauşescu pentru că… 21 decembrie, uite fac un salt, de fapt ce s-a întâmplat, era o gălăgie, nici nu au strigat jos Ceauşescu. Păi dacă acum ar fi la Dragnea, strigă ăia…

Monica Mihai: Au strigat la Dragnea şi nu s-a întâmplat nimic.

Ion Cristoiu: Dar la Ceauşescu conspiratorii, că a fost o conspiraţie că acum spune şi rechizitoriu, au mizat pe faptul că în  momentul în care se întrerupe mitingul, că scopul nu a fost să strige, asta e prostie nu a strigat nimeni jos Ceauşescu…

Monica Mihai: Ci a fost să întrerupă mitingul.

Ion Cristoiu: Da, a fost zgomotul acela creat de o maşinărie care era la Biblioteca Centrală Universitară, cred că era g… şi s-a creat în urechi o chestiune insuportabilă şi atunci oamenii, mulţi povesteau parcă veneau tancuri şi au intrat în panică. Scopul era să se întrerupă discursul lui Ceauşescu cu orice preţ, adică să fie o întâmplare, un breaking news

Monica Mihai: Lucru care nu se întâmpla de obicei la manifestaţiile lui.

Ion Cristoiu: Nu aţi sesizat chestia mea înţeleaptă. Am formulat un lucru…

Monica Mihai: Un Breaking news.

Ion Cristoiu: Pe vremea lui Ceauşescu nu exista breaking news şi atunci trebuia creat un breaking news, cum ar suna acum burtierele, nu-i aşa? Ceauşescu întrerupt, mare scandal.

Monica Mihai: Adică breaking news peste tot.

Ion Cristoiu: Dar şi ce burtiere ar fi fost, nu-i aşa? Mare scandal, Ceauşescu supărat…

Monica Mihai: Cuplul prezidenţial a plecat, a fugit.

Ion Cristoiu: Ceauşescu pe cale să cadă. Asta ar fi fost pe burtieră neştiind că o să cadă, dar aşa e bine.

La Lipova, eu am făcut revista şcolii militare, am fost director şi făuritor care se numea „Tineri ca Patria”

Monica Mihai: Spuneţi-mi vă rog frumos cum se sărbătorea ziua de 1 mai?

Ion Cristoiu: Am uitat să vă spun că trebuie să trec neapărat în CV-ul meu, poate v-am spus şi în particular. Am trecute toate publicaţiile pe care le-am făcut, nu numai le-am condus şi trebuie să adaug  acolo că fiind la Lipova eu am făcut revista şcolii militare, am fost director şi făuritor care se numea Tineri ca Patria.

Monica Mihai: Ce scriaţi în ea?

Ion Cristoiu: Nu că scriam eu în ea, eram conducător de redacţie.

Monica Mihai: Şi nu scriaţi?

Ion Cristoiu: Ba da am şi scris, o prostie, cred că am scris ceva ce bine e la armată că… dar oricum şi făceam în timpul meu liber. Nu am luat nici o permisie, lucram noaptea şi dimineaţa mergeam în marş, eram ca şi acum. Dar repet în CV-ul meu nu e trecut până acum. Sunt trecute Zigzag, Viaţa, Suplimentul, multe.

Monica Mihai: Dar asta aţi uitat să o treceţi?

Ion Cristoiu:  Erau 15 acum cred că sunt vreo 16. Nu, mi-am amintit zilele acestea că am făcut o revistă, făcut, gândită de mine…

Noi înainte de 1989 eram chiar foarte buni, unii, foarte buni gazetari. La toată redacţiile în care am lucrat eu se aprecia profesionalismul

Monica Mihai: Structurată… spuneţi-mi vă rog aveaţi liberate editorială la această revistă sau exista … ?

Ion Cristoiu: Nu mă controla că eram redactor şef adjunct la Viaţa Studenţească şi ziceau ei că o să … era o revistă, totuşi încercam… e greu să înţelegeţi că sunteţi tânără şi sunteţi şi post decembristă. Noi înainte de 1989 eram chiar foarte buni, unii, foarte buni gazetari. 1, la toată redacţiile în care am lucrat eu se aprecia profesionalismul, să ştiţi că la Scânteia Tineretului noi ne ştiam, adică, la nivelul nostru redacţional ştiam care are bun papagal, care a politruc, care…

Monica Mihai: Care ştie să scrie, care scrie repede.

Ion Cristoiu: Nu, deci ierarhia era foarte bine făcută. Ierarhia profesională care nu avea nici o legătură cu ierarhia…

Ce însemnau numirile la Scânteia Tineretului, redactor şef adjunct. Era o ceremonie care acum nu mai e, care se numea instalare

Monica Mihai: Se respectau ziariştii pe atunci? 

Ion Cristoiu: Dacă erai un foarte bun meseriaş chiar se respectau. Vă pot da, sper că nu suntem… un exemplu. Când am ajuns când m-au numit pe mine, o să vă povestesc ceea ce însemnau numirile la Scânteia Tineretului, redactor şef adjunct, fusesem la Viaţa Studenţească, la vreo 10 ani după ce fusesem la Viaţa Studenţească. M-am dus pe jos, era o ceremonie care acum nu mai e, care se numea instalare.

Monica Mihai: Cum decurgea această instalare?

Ion Cristoiu: Vedeţi cu ce nostalgie o spun. Înainte de asta era o chestiune, te chemau la UTC, sigur încercau cu greu să mă convingă, nu prea au reuşit, vreo câţiva ani să plec de la Viaţa Studenţească, totuşi plecam la cotidian, Viaţa Studenţească era un săptămânal şi au avut o discuţie cu mine, am cedat am zis bine merg şi atunci m-am întors la redacţie şi în timpul acesta a început să funcţioneze verificarea dosarului. Deci în momentul în care acceptai ca să îţi iasă hotărârea în timpul acesta prin ţară se umbla…

Monica Mihai: Ce însemna această verificare a dosarului?

Ion Cristoiu: Păi în primul rând s-au dus în sat. Şi să întrebe cum sunt părinţii, ce comportament au, ca să poată să facă aşa. după asta s-au dus la facultate şi au întrebat. Cadrele, nu Securităţii că Securitatea nu se băga, se întreba în final. Dar erau cadrele care erau mai puternice decât securitatea, cadrele de la UTC răspundeau şi în timpul acesta tu şedeai liniştit şi ţi se hotăra destinul. Şi după o lună o lună primeai un telefon de la redactorul şef şi spunea „v-a ieşit hotărârea”.  Gata în acel moment înseamnă că…

Monica Mihai: Înseamnă că ai avut dosarul bun.

Ion Cristoiu: Da, nu, înseamnă că ai avut dosarul bun, dar şi că sunt aprobări, staţi un pic, degeaba aveai dosarul bun. Ei trimiteau de la UTC la partid, partidul trimitea şi era o maşinărie, un lucru din acesta care dumneavoastră nu aveţi de unde să ştiţi în care cineva îţi hotăra destinul. Tu şedeai acolo în continuare liniştit. Şi apoi urma te anunţa. Tovarăşul cutare, pe ziua cutare rog instalarea. Se aduna toată redacţia, toată, dumneavoastră nu v-aţi instalat niciodată.

Monica Mihai: Nu m-am instalat niciodată.

Ion Cristoiu: Nici acolo, nici acolo. Toată redacţia sala de şedinţe, venea redactorul şef, cineva de la UTC, cineva de la partid, îi mulţumea fostului, o chestie frumoasă.

Monica Mihai: Şi se preda ştafeta.

Ion Cristoiu: Ei şi acum a venit tovarăşul Cristoiu care e cutare, cutare vi-l prezint şi mă vedea toată redacţia, apropo de…

Monica Mihai: A trebuit să spuneţi o cuvântare?

Ion Cristoiu: Nu, ziceai ceva acolo bine v-am găsit şi voi munci cutare şi aici ca să înţelegeţi criteriul, antecesorul meu o cam lăsase pe tânjeală şi o mare problemă, care nu e acum la dumneavoastră în presă, era faptul că noi eram obligaţi să facem rezerve, se numeau şpalturi, de rezervă.

Monica Mihai: Care ce însemna?

Ion Cristoiu: Adică eu răspundeam de cultură, reportaj şi filozofie şi atunci era nevoie de articole deja culese chiar şi corectate în cazul în care pica un articol să existe în redacţie. Nu e ca acum, acum fiind online sau fiind chiar pe internet. Şi atunci cel care fusese înainte mea nu a…

Monica Mihai: Nu avea materiale…

Ion Cristoiu: Nu, avea foarte multe materiale aşa se adunase dar nu umblase pe ele. O mare problemă atunci pentru redactorul şef adjunct era refuzul de a tăia din materiale.

Cel mai greu la un material când îl primeai era să tai

Monica Mihai: Adică nu voiaţi să respectaţi?

Ion Cristoiu: Nu, a lor, nu a mea. Adică cel mai greu la un material când îl primeai, era să…

Monica Mihai: Era să îl editezi şi să îl tai.

Ion Cristoiu: Să tai, adică pentru că venea secretarul şi spunea domne e prea mare, nu ştiu face 2 pagini de ziar, nu putem. Şi atunci trebuia să fie mai mic şi să îi schimb titlul. Şi a venit secretarul general de redacţie şi mi-a adus mie maldărul acela, era şi o provocare, eram chiar în prima zi. M-am aşezat în birou şi a zis ia uitaţi. Şi atunci cred că în jumătate de oră i-am masacrat toate acele articole şi le-am dat şi  titlu, lucru care pe el l-a uimit, a zis că numai al Dumitru Popescu a văzut aşa ceva. Asta a dus la un… în tipografie era la fel, erau linotipuri. Ăia erau la linotipuri, erau aşa goi până la brâu că era cald, era plumb. Textul sub formă de plumb, litere de plumb mergea la nişte paginatori în plumb care erau tipografi, erau prietenii noştri, eu eram foarte bun prieten. Şi au fost foarte multe momente, mai ales la supliment şi mă duceam eu direct în tipografie şi acela zicea domnul Cristoiu vedeţi că e prea mare, nu încape”, nu încăpea în pagină şi aveau tipografii două expresii senzaţionale, ce se taie nu se fluieră

Monica Mihai: Asta o ştiu şi eu.

Ion Cristoiu: De unde o ştiţi?

Monica Mihai: De la tata.

Ion Cristoiu: De ce a fost ziarist?

Monica Mihai: Nu, nu este, nu a fost ziarist, dar mi-a zis-o şi mie şi chiar în Ardeal a folosit-o de câteva ori.

Ion Cristoiu: Da, probabil îi vedea…a doua era că “doar nu erau Shakespeare”… că autorii nu voiau să tai din el şi ziceau „hai domnul Cristoiu, tăiaţi, ce-i Shakespeare”… era totuşi un criteriu profesional care, între noi, ştiam.

Monica Mihai: Dar existau articole care erau făcute la comandă? Sau ştiai de exemplu când vorbim de sărbătorile astea de 1 mai de 23 august, ştiu că se pregăteau aceste evenimente inclusiv prin publicaţii, prin articole cu luni de zile înainte în care se scria articole favorabile soţilor Ceauşescu, de exemplu.

Ion Cristoiu: Se vede că nu aţi… deci în primul rând că se făcea un plan. Se spune că era 1 mai da? Şi noi eram redactorii şefi adjuncţi răspundeam de diferite compartimente. Eu răspundeam, aveam un mare noroc că eu am răspuns la Scânteia Tineretului şi apoi am avut şi Suplimentul, răspundeam de reportaj, adică răspundeam de text…

Aveam o secţie morală care avea o rubrică în care dădeam crime, divorţuri. Nu scriam pe prima pagină breaking news a violat-o

Monica Mihai: De conţinut.

Ion Cristoiu: Nu, alţii răspundeau de agrar, ce dracu să scrii la agrar. De lucruri interesante de reportaj, de secţia morală, aveam o secţie morală şi o să vă spun şi care era secţia şi de cultură şi de partea asta cum ar veni marxism. De ce era foarte importantă? Secţia morală aveam o rubrică, era partea de citit a ziarului era această rubrică se numea „să discutăm despre tinereţe, educaţie, răspundere”, acolo erau…

Monica Mihai: Asta era la secţia morală?

Ion Cristoiu: Păi aveam o rubrică în care noi dădeam crime, divorţuri

Monica Mihai: Adică crimele şi divorţul intră în acelaşi loc ziceţi?

Ion Cristoiu: Păi nu, erau la… partea de citit, senzaţională de acum era la această rubrică, nu scriam pe prima pagină breaking news a violat-o, făceam acolo un articol, povesteam partea cu violul şi apoi trăgeam noi o morală acolo, nu e bine din punct de vedere… ştiu că râdeţi, dar oricum cititorul…

Monica Mihai: Pare pentru un jurnalist…

Ion Cristoiu: Păi nu că cititorul citea numai partea aia cu violul, că restul…

Monica Mihai: Nu îl interesa. Dar eraţi obligat să treceţi şi partea de învăţătură morală?

Ion Cristoiu: Păi şi ce ne dădea nouă, era presă senzaţionalistă. Când o notă a Securităţii despre mine, când făceam şi secvenţa, am găsit-o acolo spunea aşa, era un informator, nici acum nu ştiu cine era din redacţie, nu de la Scânteia… spunea aşa: Ion Cristoiu şi-a afirmat din nou poziţia punctul său de vedere potrivit căreia presa nu educă. Auzi ce prostii spunea atunci. Presa se vinde, interesează tirajul. Auzi ce prosti spunea.

Monica Mihai: Şi asta contravenea cumva cu…

Ion Cristoiu: Păi cum, presa educa. De aia zic dacă am fi dat numai crimă eram atunci senzaţionalişti. Făceam gazetărie burgheză.

Monica Mihai: Dar nu eraţi?

De 1 Mai, în ultimii ani ai lui Ceauşescu ştiam, trebuia să scriem despre Ceauşescu. Se făcea un plan care trebuia trimis la partid. Eu răspundeam şi de editorialele alea blestemate

Ion Cristoiu: Nu, noi eram gazetă comunistă, dar era o formulă… şi revin. Şi ne chemau şi spuneau peste două săptămâni va fi 1 mai, bun. De la partid am primit următoarele indicaţii: vom sărbători 1 mai  acum, nu ştiu, sub semnul internaţionalismului…

Monica Mihai: Avea temă fiecare sărbătoare de 1 mai.

Ion Cristoiu: Sărbătoream, era un moment de educaţie. În ultimii ani ai lui Ceauşescu ştiam, trebuia să scriem despre Ceauşescu, nu era nici o problemă. Şi atunci noi se făcea un plan care trebuia trimis la partid. La UTC la editori şi la partid care răspundea la secţia de presă care trebuia să ni le aprobe. Şi fiecare redactor şef la planul acela mare îşi aducea: eu voi da poezii, voi da reportaje, la economic spunea nu ştiu, va face un articol despre economie. Eu răspundeam şi de editorialele alea blestemate.

Monica Mihai: Şi se făcea planul, stabilea planul fiecare de ce răspunde.

Ion Cristoiu: Nu, se stabilea planul venea planul înapoi se aproba, de regulă se aproba planul că nu eram noi nebuni să scriem, aproape era o chestiune de rutină şi pregăteam numărul de 1 mai cu două săptămâni înainte, să nu credeţi că pregăteam de pe o zi pe alta. Se aduna la secretariatul general de redacţie fotografi. Pe măsură ce am înaintat către 1989, bine eu am plecat în 1985, cred că 1986 la Scânteia, dar pe măsură ce Ceauşescu îmbătrânea şi devenea tot mai dogmatic, eram sigur, trebuie să scriem despre tovarăşul Ceauşescu.

Despre Ceauşescu, am evitat cu brio să scriu. Despre tovarăşa, am scris nu am avut cum să scap, dar nu la Scânteia Tineretului

Monica Mihai: Şi ce scriaţi despre tovarăşul Ceauşescu? Cum suna un articol pe care l-aţi scris dumneavoastră despre…

Ion Cristoiu: Eu nu am scris aşa ceva. O singură dată am scris despre...,  eram şef …

Monica Mihai: Şi nu scriaţi.

Ion Cristoiu: Păi acesta era marele avantaj, nu scriam adică am evitat cu brio să scriu. Să ştiţi nu pentru că nu aş fi avut ce să scriu, dar erai obligat să…

Monica Mihai: Ce aţi fi scris?

Ion Cristoiu: Păi nu, staţi să vă spun de ce. Problema nu era că să nu îl ai, aveam pretext, aveam şi argumente să îl laud pe Ceauşescu, pentru industrializare, cunoşteam foarte bine discuţia asta din istoria României în legătură cu investiţii, cu modernizarea României, cu marele construiţi, cu canalul că ştiam eram pregătit, ştiam discuţiile din occident despre noi că dăm prea mult la investiţii şi lăsăm mai puţin la consum. Numai că nu puteai să scrii şi atunci textul despre Ceauşescu trebuia să fie o înşiruire de clişee care pe mine mă ştiţi de atâta timp, mă vedeţi pe mine făcând clişee. Despre tovarăşa, am scris nu am avut cum să scap, dar nu la Scânteia Tineretului, aveam o revistă a ziariştilor, Presa Noastră, şi eram la revista Teatrul Director şi nu am avut ce face, mi-a venit şi mie rândul să scriu şi eu. Să ştiţi că nu a fost rău. Am scris plecând de la tovarăşa cu rolul femeii ca acum, ca cu Dăncilă, adică uite ce bine că e în România comunistă se promovează femeia, că au fost prejudecăţi, că societatea românească avea prejudecăţi şi că iată tovarăşa e un exemplu şi aşa era. Păi ce deosebire e între ăia şi Dăncilă? Nu se scrie şi acum despre promovarea femeii?

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici