Eugen Tomac: Aproape toate partidele au acceptat inițial ideea unui guvern de tehnocrați
This browser does not support the video element.
Potrivit lui Eugen Tomac, la consultările de la Palatul Cotroceni desfășurate după moțiunea de cenzură, aproape toate partidele și-au arătat disponibilitatea de a susține un guvern de tehnocrați propus de președintele Nicușor Dan.
„Discuția pe care am avut-o atât la consultările de la Palatul Cotroceni, imediat după moțiune, cât și ulterior, cu liderii partidelor politice, a arătat foarte clar că exista o disponibilitate destul de mare de a oferi încrederea pentru formarea unui cabinet de miniștri tehnocrați, deci apolitici”, a declarat Tomac.
El susține că nici desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier nu a stârnit obiecții în timpul negocierilor: „Inclusiv numele propus de președinte nu a ridicat niciun fel de semne de întrebare”.
Tomac consideră însă că negocierile au demonstrat că înțelegerile politice verbale nu au fost suficiente pentru a garanta susținerea cabinetului.
„Singura chestiune pe care probabil trebuia să o facem, pentru a nu mai fi în situația prin care am trecut, era să se semneze o înțelegere”, a afirmat europarlamentarul.
Potrivit acestuia, angajamentele asumate în timpul negocierilor s-au schimbat pe parcurs, ceea ce a făcut imposibilă formarea Guvernului în formula propusă.
„Observăm o chestiune extrem de periculoasă: angajamentele pe care astăzi cineva și le asumă că pot fi puse în practică se schimbă, iar scena politică evoluează uneori de la o oră la alta, extrem de imprevizibil. Asta ne-a dus în acest blocaj”, a declarat politicianul.
„Cu excepția UDMR, nimeni nu a refuzat această formulă”
„Eu am fost la discuțiile de la Palatul Cotroceni imediat după moțiune și, cu excepția UDMR, toate partidele (…) n-au refuzat această formulă de lucru”, a declarat Tomac.
Tomac a explicat că nici în discuțiile purtate ulterior între președintele Nicușor Dan și liderii partidelor nu i s-a transmis că un cabinet de tehnocrați nu va fi susținut în Parlament.
„Inclusiv după discuțiile pe care le-a avut domnul președinte cu liderii politici, eu însumi am avut discuții și informale, și oficiale cu liderii partidelor politice și nimeni nu a spus expres, de la început sau până în ultima clipă în care au dat votul, că vor refuza să susțină un cabinet format din tehnicieni”, a declarat acesta.
În schimb, UDMR și-a menținut aceeași poziție pe tot parcursul negocierilor: „Cel puțin UDMR-ul asta a spus. Credem că o soluție mult mai potrivită este formarea unui guvern politic”, a precizat invitatul emisiunii OFF The Record.
Tomac: Liderii partidelor au greșit când au respins cabinetul
Respingerea cabinetului propus a prelungit inutil criza politică și a întârziat găsirea unei soluții de guvernare, consideră Eugen Tomac.
„Dacă liderii politici – președintele PNL, USR, PSD și UDMR – ar fi fost un pic mai atenți la consecințele prelungirii acestei crize, ar fi fost mult mai înțelept să voteze guvernul pe care l-am propus eu, pentru că astăzi eram într-o altă situație și într-o altă perspectivă pentru țară, inclusiv mult mai bine pentru partidele pe care le reprezintă”, a declarat politicianul.