Gabriel Leş anunţă că Parlamentul a dat undă verde pentru achiziţia a 5 avioane F16 de la portughezi

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, miercuri, că Parlamentul a aprobat iniţierea de către MApN a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie a unui pachet de 5 avioane F16 de la Guvernul Portugaliei.

992 afișări
Imaginea articolului Gabriel Leş anunţă că Parlamentul a dat undă verde pentru achiziţia a 5 avioane F16 de la portughezi

Gabriel Leş anunţă că Parlamentul a dat undă verde pentru achiziţia a 5 avioane F16 de la portughezi

„Salut faptul că Parlamentul României a aprobat marţi, 2 iulie, aşa cum cere legea în cazul achiziţiilor care depăşesc 100 de milioane de euro, iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de 5 avioane F16 de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, necesare continuării realizării graduale a Capabilităţii Operaţionale Aeriene Critice”, a anunţat, miercuri, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.

Gabriel Leş spunea în luna aprilie că România ar putea semna în acest an contractul pentru achiziţionarea celor cinci avioane F16 de la portughezi, dar are îndoieli că România ar putea achiziţiona avioane F35 de la americani, care pentru România, în acest moment ”sunt un pic prea mult”.

În ceea ce priveşte achiziţia de corvete, Gabriel Leş a anunţat oficial, miercuri, că oferta câştigătoare a contractului de cumpărare a corvetelor mulltifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa, iar în acelaşi contract este efectuată şi modernizarea fregatelor MApN.

 

Taguri:
leş,
f16,
apărare

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici