Geoană: Din regiunea Oltenia, PSD va propune cinci-şase secretari de stat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, luni, la Craiova, că din regiunea Oltenia PSD va propune în actuala structură guvernamentală cinci-şase secretari de stat, chirurgul Irinel Popescu fiind singura persoană nominalizată de către liderul social-democrat.

24 afișări
Imaginea articolului Geoană: Din regiunea Oltenia, PSD va propune cinci-şase secretari de stat

Geoană: Din regiunea Oltenia, PSD va propune cinci-şase secretari de stat (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a apreciat că "procesul" nominalizării persoanelor care vor ocupa funcţii publice în structura guvernamentală ar trebui finalizat în 48 de ore.

Liderul PSD a afirmat, luni, la Craiova, la o întâlnire cu presa locală, că mai mulţi membri ai organizaţiilor judeţene din Oltenia vor fi propulsaţi în funcţii de conducere la nivel guvernamental.

"Vor fi colegi şi din Dolj, şi din Olt, şi din Vâlcea, şi din Gorj, şi aici vorbesc de judeţele care au performat la alegerile parlamentare, care ne vor reprezenta la Bucureşti. Ne vor reprezenta în diverse poziţii legate de ministere, de secretari de stat, de agenţii guvernamentale, poziţii de influenţă şi poziţii de responsabilitate", a declarat Mircea Geoană.

Potrivit acestuia, propunerile care vor fi făcute din judeţele Olteniei - Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi - vor ţine cont de rezultatele obţinute în alegerile parlamentare, dar şi de ponderea pe care regiunea o reprezintă în cadrul PSD.

"Nu este vorba de persoane. Este vorba de portofolii şi demnităţi publice. Am dorit ca şi la Dolj, dar şi la Olt, să existe o reprezentare corectă în funcţie de rezultatele electorale şi de ponderea în partid a acestei regiuni şi vor exista un număr important de funcţii ocupate de colegi şi colege", a afirmat Mircea Geoană.

El a spus că numărul demnităţilor publice va fi împărţit în mod egal între cele două partide aflate la guvernare, PSD şi PDL, iar nominalizările pentru funcţiile de secretar de stat vor fi făcute de PSD începând de luni după-amiază. "Nu am ajuns încă la faza de nominalizare a persoanei, dar cred că în 48 de ore acest proces trebuie finalizat", a explicat preşedintele PSD.

Întrebat câte funcţii de demnitate publică revin organizaţiilor din regiunea Oltenia, liderul social-democrat a spus: "Nu am făcut o numărătoare, dar dincolo de domnul Ponta, care este din Gorj, există un număr important de secretari de stat. Cred că sunt cinci-şase secretari de stat, plus alţi echivalenţi".

Chirurgul Irinel Popescu, din partea PC, a fost singura persoană pe care preşedintele PSD, Mircea Geoană, a nominalizat-o pentru una din funcţiile publice care ar urma să revină Olteniei. "Competenţa profesională a domnului Irinel Popescu ar trebui să se regăsească într-o formulă oarecare. Cred că nu avem decât de câştigat din cooptarea domniei sale într-o structură executivă la Bucureşti”, a spus Geoană.

Potrivit unor surse din PSD Dolj, Irinel Popescu ar urma să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici