George Simion, atac la premier: "Cât timp îi daţi ciolacului, servul obedient al lui Iohannis?"

Nici nu s-a instalat bine în scaunul de premier al ţării şi Marcel Ciolacu este deja criticat de George Simion, liderul partidului conservator AUR.

592 afișări
Imaginea articolului George Simion, atac la premier: "Cât timp îi daţi ciolacului, servul obedient al lui Iohannis?"

MEDIAFAX FOTO

În discursul său din parlament, George Simion a transmis că niciun parlamentar AUR nu a votat pentru guvernul Ciolacu.

De asemenea, a citat versuri din poezia lui Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a: 

"Prea v-aţi arătat arama pe faţă sfâşiind această ţară,

Prea făcură-ţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Mihai Eminescu"

"Nu o să vorbesc despre Omar Hayssam, nici despre benzinăriile şi farmaciile de la Buzău. Nici despre certificatul de revoluţionar, nici despre studiile care nu au fost făcute la vreme... nici despre cei 92% din anturajul dumneavoastră care lucrează la stat.... Vreau să vorbim despre altceva....Vreme de un an şi jumătate am avut un guvern. Nesatisfăcătoare a fost activitatea acestui guvern, în opinia noastră....

Suntem al doilea partid al ţării şi acesta este programul nostru de guvernare", a spus Simion, ridicând o broşură cu manifestul AUR cu programul de guvernare. 

"AUR va veni la guvernare şi trebuie să ne decidem cine să decidem cu cine guvernăm din 2024 încolo. Vrem să ştim despre impozitarea muncii pe care aţi promit să o s-o reduceţi. Aţi promis că veţi tăia din comunele care au 1000-1500 de locuitori şi primării cu un aparat de lucru generos. Se va întâmpla asta în următoarele 18 luni?  Vrem să ştim la ce v-aţi referit când aţi vorbit despre sclavii moderni ai Europei".

George Simion mai spune că România are "o taxare prea mare pe muncă, la 45%, 47% chiar".

"E mai rău ca în vremea iobăgiei", s-a plâns Simion, care a propus taxarea sumelor care sunt trimise peste graniţă prin practica numită optimizare fiscală. 

 

 

Pe 14 iunie, joi, liderul AUR l-a criticat pe noul premier pe pagina sa de Facebook. În postare, care a fost ulterior ştearsă, George Simion i-a scris lui Ciolacu: "te provoc să spui lucrurile astea fără să le citeşti. Şi mai mare provocare va fi să le faci".

Premierul proaspăt desemnat i-a răspuns pe ton ironic: "Stai liniştit, George, că le facem pe toate".

Pe 15 iunie, chiar când se afla la votul parlamentului, George Simion a postat pe Facebook un alt mesaj ironic la adresa premierului desemnat: "Cât timp îi daţi ciolacului, servul obedient al lui Iohannis?".

 

  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici