Gondola Sinaia, oprită din cauza construcției unui hotel al familiei lui Dan Radu Rușanu (PNL). Șantierul hotelului ar fi provocat o alunecare de teren

Publicat: 10 09. 2026, 12:52
Dan Radu Rusanu se adreseaza participantilor la adunarea dedicata lansarii Asociatiei Mircea Ionescu Quintus, vineri 3 august 2018, la Palatul Parlamentului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Construcția unui hotel de patru stele a produs o alunecare de teren lângă un pilon al gondolei din Sinaia, iar aceasta a fost oprită pentru că nu mai prezintă siguranță pentru public, a anunțat recent primarul orașului, Vlad Oprea, potrivit G4Media.

Potrivit documentelor depuse la Primăria Sinaia, în zonă se construiește un hotel de patru stele pe un teren al familiei politicianului liberal Dan Radu Rușanu.

„Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundaţia şi pe corpul pilonului 2, aferent instalaţiei pe cablu de tip gondola, tronson 1 (Cota 1000 – 1400) au indicat deplasări semnificative şi progresive în direcţia NNE. Ulterior, Primăria Sinaia şi Transport Urban Sinaia SRL au solicitat atât măsurători suplimentare de aliniament al cablului cât şi suspendarea lucrărilor la obiectivul – Construire Hotel****, Centru de Conferinţe, Împrejmuire, Amenajări exterioare, Peisagistice, Alei pietonale/carosabile, Organizare şantier – Cota 1000, Aleea Telegondolei nr. 2”, a transmis Primăria Sinaia.

Potrivit sursei citate, șantierul se află în imediata apropiere a pilonului 2 al gondolei.

„Măsurătorile ulterioare au confirmat scenariul iniţial: deplasarea pilonului în afara parametrilor de siguranţă”, se precizează în comunicatul Primăriei.

Gondola, oprită din motive de siguranță

În urma acestor constatări, funcționarea Gondolei Sinaia a fost sistată în totalitate până la remedierea problemei.

„Deplasarea pilonului 2 a fost cauzată de alunecări de teren, provocate de şantierul aflat la limita de proprietate. Construcţia respectivului hotel a implicat săpături care au dus la instabilitatea terenului şi alterarea poziţiei pilonului, implicit şi a bateriilor de role şi cablului. În urma măsurătorilor efectuate de firma autorizată s-a constatat că unghiul de frângere al cablului purtător-tractor al Gondolei GD8 Sinaia a ieşit din parametrii de siguranţă. Din păcate, din această cauză, Gondola Sinaia nu mai poate funcţiona cu public”, a precizat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Primarul anunță măsuri de urgență

Edilul a mai anunțat că a dispus mai multe măsuri de urgență, printre care notificarea Inspectoratului de Stat în Construcții, convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență și efectuarea unui control de către Disciplina în Construcții a Poliției Locale.

De asemenea, au fost notificate Poliția Stațiunii Sinaia și Instituția Prefectului Județului Prahova, iar beneficiarul investiției a fost somat să oprească imediat lucrările, având în vedere riscul producerii unui accident cu posibile consecințe asupra persoanelor, bunurilor sau mediului.

„Urmează o serie de studii geo, expertize, măsurători. Suntem orientaţi către soluţii, iar prioritatea noastră absolută este remedierea completă în cel mai scurt timp şi punerea în funcţiune a acestei instalaţii, care este absolut vitală pentru turismul montan din oraşul nostru. Evident, cei care au produs această pagubă vor suporta consecinţele legii”, a subliniat primarul oraşului Sinaia.

Sursa foto: Primăria Sinaia

În martie 2024 Primăria Sinaia a publicat pe site anunțul de consultare publică a documentației PUZ de pe acest teren. Conform documentelor, exista aici impusă o limită de zonă de protexție impusă de Transgaz, în proximitatea stâlpilor care servesc gondola, scrie G4Media.

SC International a avut, conform termene.ro, o cifră de afaceri în 2025 de 42,06 milioane de lei și un profit de 13,59 de milioane de lei, în scădere cu 15% față de 2024. Pe parcursul anului trecut, societatea a avut în medie puțin peste 100 de angajați.

Cine este Dan Radu Rușanu

Dan Radu Rușanu, născut pe 25 mai 1950, la București, este un cunoscut politician liberal și fost membru important al PNL, care a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții publice importante.

Rușanu a condus Comisia de Politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților și a fost considerat ani la rând unul dintre principalii strategi economici ai liberalilor.

În 2013, Rușanu a devenit primul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, instituția care reglementează piețele financiare non-bancare, între care asigurările, bursa și pensiile private.

În 2014, el a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție legat de compania de asigurări Carpatica Asig, cunoscut drept dosarul „ASF”, context în care a demisionat din funcție. Ulterior, Dan Radu Rușanu a fost achitat definitiv de instanță, conform G4Media.

Numele său a revenit în atenția publică în vara anului 2025. Procurorii DNA l-au menționat într-o anchetă care îl viza pe politicianul Cristian Popescu Piedone.

Conform datelor din anchetă, Piedone l-ar fi avertizat în avans pe Rușanu în legătură cu un control al ANPC la hotelul de lux pe care acesta îl deține în stațiunea Sinaia.

În prezent, potrivit datelor oficiale, International SA, firma care deține hotelul din Sinaia implicat în această anchetă, este deținută în proporție de 91,8% de Anca Daniela Rușanu, soția lui Dan Radu Rușanu, Ana Rucsandra Rușanu și Dana-Maria Rușanu-Anastase.

International SA deține și terenul pe care se construiește hotelul de patru stele despre care Primăria Sinaia susține că ar fi provocat alunecarea de teren care a dus la oprirea gondolei.