Iohannis, despre afirmaţiile lui Daniel Dragomir: Nu urmăresc astfel de cancanuri

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, răspunzând unei întrbări legate de afirmaţiile făcute în presă de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, că i se pare ”o campanie ciudată” şi că nu urmăreşte astfel de ”cancanuri”.

345 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre afirmaţiile lui Daniel Dragomir: Nu urmăresc astfel de cancanuri

Iohannis, despre afirmaţiile lui Daniel Dragomir: Nu urmăresc astfel de cancanuri

”Mie mi se pare o campanie ciudată, nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancanuri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituţii. Ba chiar, când am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale, şi aşa mai departe. Deci, nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat Comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI. ”Sunt 65 de persoane pe care am dorit să le comunic comisiei pentru a fi audiate”, a spus Daniel Dragomir la încheierea audierii sale, el refuzând să dea nume ale persoanelor care se regăsesc pe acea listă.

Daniel Dragomir, fostul colonel SRI, a afirmat, în urmă cu o săptămână, că politicieni, oameni de afaceri sau jurnalişti au fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, timp de cinci ani, după care Laura Codruţa Kovesi, cea care a semnat mandatele, le-a cerut la DNA odată cu mutarea ei.

”În 2009-2013, mai mulţi oamenii de afaceri, politicieni, oameni din societatea civilă şi media au fost interceptări pe mandate de siguranţă naţionale pentru activităţi conexe activităţilor teroriste. Repet, oameni politici, de afaceri şi jurnalişti au fost interceptaţi timp de 5 ani continuu, invocându-se chestiuni conexe activităţilor teroriste. Mai mult, toate aceste mandate au fost aprobate, avizate şi transmise de fosta şefă a Parchetului General, doamna Kovesi. În 2014, mandatele se obţin 6 luni, după care se pot prelungi 3 luni, s-au obtinut mandate succesive”, a declarat Daniel Dragomir, fostul colonel SRI, la România TV.

SRI a răspuns vineri acuzaţiilor aduse de către Daniel Dragomir, susţinând că Serviciul nu are atribuţii pe linia monitorizării dosarelor penale, nu a determinat finalizarea dosarelor, iar legat de acoperiţii din presă se comportă precum "toate serviciile partenere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici