Kelemen Hunor, despre ascensiunea extremei drepte în România: „Un vot împotriva establishment-ului politic”. Ce spune despre AUR

Publicat: 19 10. 2026, 21:04
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, sustine o declaratie de presa la finalul consultarilor cu premierul desemnat, Eugen Tomac, privind conditiile si programul de guvernare propuse pentru sustinerea noului Executiv in Parlament, in Bucuresti, marti, 9 iunie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la TVR 1, că AUR ar obține aproximativ 40% din voturi dacă alegerile ar avea loc în prezent, inclusiv după redistribuirea voturilor.

Întrebat dacă există riscul ca extrema dreaptă sau populismul să ajungă la putere în România, Kelemen Hunor a spus că, în cazul unor alegeri organizate acum, AUR s-ar clasa pe primul loc.

Acesta a mai precizat însă că situația s-ar putea schimba până în 2028, mai ales pentru că și alte partide ar putea crește în opoziție.

„Astăzi, dacă am fi avut alegeri, sigur că AUR ar fi ieșit pe primul loc în jur de 40% cu redistribuire. Ce se va întâmpla până în 2028, nu știu, fiindcă va apărea alte două partide care au posibilitatea de creștere în opoziție”, a declarat Kelemen Hunor, luni, la TVR 1.

El a amintit că, până acum, AUR a fost principalul partid de opoziție, beneficiind de nemulțumirile față de guvernare. Potrivit liderului UDMR, situația s-ar putea schimba după ce și PNL și USR vor ajunge și ele în opoziție.

„Până acum AUR era în opoziție, nu trebuia să facă absolut nimic, doar să gestioneze criza, între ghilimele, să gestioneze din punctul lor de vedere și nici n-au făcut nimic. Acum o să fie și USR și PNL în opoziție, vom fi și noi, dar noi avem o limită, din păcate”, a spus liderul UDMR.

De ce a crescut AUR

Întrebat care sunt motivele ascensiunii extremei drepte, Kelemen Hunor a spus că fenomenul nu poate fi explicat printr-o singură cauză.

„E foarte greu de dat un singur răspuns și foarte pe scurt, fiindcă multe elemente trebuie văzute separat și împreună. Sigur, este și un vot, a fost un vot împotriva establishment-ului politic, împotriva mainstream-ului. Și la noi asta s-a văzut și în altă parte”, a afirmat Kelemen Hunor.

El a făcut referire la mai multe momente care, în opinia sa, au contribuit la creșterea nemulțumirii publice: pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina, modul în care Guvernul a gestionat situația în perioada 2023-2024 și anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

„Antisistem, vot antisistem, oameni nemulțumiți, crize suprapuse începând de Covid și până războiul ruso-ucrainean și așa mai departe, gestionarea proastă a guvernului în 2023-2024, anularea alegerilor în 2024, cele prezidențiale”, a declarat acesta.

Kelemen Hunor cere explicații pentru anularea alegerilor

Kelemen Hunor a spus că lipsa unei explicații pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024 contribuie la scăderea încrederii oamenilor în instituțiile statului și în clasa politică.

„Problema anulării rămâne în continuare, fiindcă nu a existat o explicație. Nu a existat o explicație credibilă pentru majoritatea oamenilor și toată lumea așteaptă această explicație, acel raport”, a afirmat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, lipsa unor clarificări poate crește neîncrederea în instituțiile statului.

„Și fără să avem un raport la un moment dat, crește neîncrederea oamenilor în instituțiile statului, în clasa politică, ceea ce nu este bine, fiindcă dacă scade încrederea în clasa politică, ce rămâne dincolo de zid?”, a întrebat Kelemen Hunor.

Întrebat ce așteaptă concret de la raportul privind anularea alegerilor, liderul UDMR a spus că vrea să afle motivele care au stat la baza deciziei.

„Eu aștept să văd care a fost motivul. Deci, ca fiecare om care se uită și așteaptă acel raport sau acele explicații, așteaptă să vadă ce s-a întâmplat exact”, a declarat Kelemen Hunor.