Lavrov și Rubio au discutat la telefon înaintea summitului Trump-Putin de la Budapesta
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american, Marco Rubio, au purtat o convorbire telefonică luni, în pregătirea întâlnirii dintre președintele Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, care urmează să aibă loc la Budapesta.
Ministerul rus de Externe a anunțat că șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, au avut luni o discuție telefonică „constructivă” despre pașii următori în implementarea acordurilor convenite recent de președinții Donald Trump și Vladimir Putin.
Convorbirea vine la patru zile după ce Trump a anunțat că va avea o nouă întâlnire cu Putin, la Budapesta, ca parte a eforturilor relansate de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit Moscovei, discuția Lavrov -Rubio a avut rolul de a pregăti viitorul summit și de a definitiva calendarul acestuia.
Surse citate de Reuters afirmă că Lavrov și Rubio urmează să se întâlnească față în față pe 23 octombrie.
Departamentul de Stat al SUA nu a comentat până acum convorbirea.
Summitul de la Budapesta a fost stabilit în urma unei convorbiri de două ore și jumătate între Trump și Putin, în care cei doi lideri au convenit organizarea unei noi runde de negocieri la nivel înalt săptămâna viitoare.
Între timp, întâlnirea lui Trump cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată pe 17 octombrie la Casa Albă, s-a încheiat fără rezultate concrete.
Zelenski spera să obțină livrarea de rachete Tomahawk, însă președintele american nu a luat nicio decizie și ar fi insistat asupra cererilor teritoriale formulate de Putin.
Potrivit informațiilor disponibile, liderul rus a cerut ca Ucraina să cedeze întreaga regiune Donețk, dar ar fi arătat disponibilitate să renunțe la părți din regiunile Zaporojie și Herson.