Liviu Dragnea: Florian Coldea nu a fost străin de condamnările mele. Nici el, nici Maior/ Şeful PSD spune că George Maior este implicat într-un proiectul politic, partidul lui Ponta

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nici fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, şi nici fostul director George Maior nu sunt străini de condamnările sale. El a mai spus că George Maior este implicat într-un proiect politic, partidul lui Victor Ponta.

968 afişări

Imaginea articolului Liviu Dragnea: Florian Coldea nu a fost străin de condamnările mele. Nici el, nici Maior/ Şeful PSD spune că George Maior este implicat într-un proiectul politic, partidul lui Ponta

Dragnea: Florian Coldea nu a fost străin de condamnările mele. Nici el, nici Maior

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, că nici fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, şi nici fostul director George Maior nu sunt străini de condamnările sale, precizând că nu are nevoie să-l ia pe Florian Coldea consilier, aşa cum s-a vehiculat. 

"Coldea nu a fost străin de condamnările mele din dosarul Referendumului. Nici el, nici Maior. Eu nu pot să am o relaţie de prietenie cu aceşti oameni", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD a precizat că nu a mai vorbit cu fostul prim-adjunct al şefului SRI de mai bine de un an şi jumătate.

Citeşte şi: Dragnea: Vom adopta până în 2 octombrie noua lege a pensiilor/ Atac la şeful SRI: Nu îi stăpâneşte pe cei care au fost în statul paralel/ Despre mitingul din 10 august: o tentativă de LOVITURĂ de stat/ Ce spune despre suspendarea preşedintelui

"Nu am mai vorbit cu Coldea de mai mult de un an şi jumătate. Nici direct, nici la telefon. Mi-a mai zis cineva că comunic prin Vasile Dîncu. Nu este nimic adevărat, nu am nevoie să îl iau consilier pe Florian Coldea", a mai spus Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a spus că, din ce îşi aminteşte, ultima oară când a discutat cu Florian Coldea a fost pe 1 decembrie 2017, atunci când nu a asistat la parada de Ziua Naţională, fiind prezent la sediul ALDE.

Dragnea spune că George Maior este implicat într-un proiectul politic, partidul lui Ponta

Preşedintele PSD  a declarat că George Maior, actual ambasador al României în Statele Unite şi fost director al SRI, este implicat în proiectul politic- partidul lui Victor Ponta, susţinând că Maior a fost cel care a dat aprobarea pe toate proiectele în care a fost implicat SRI.

„Maior e mai nociv. E cel care a conceput şi participă la un proiect politic acolo. Proiectul politic al lui Ponta. Bineînţeles că este implicat. El era implicat în toate partidele, inclusiv în PSD, cât era la SRI. Coldea nu putea să facă nicio acţiune cât de mica fără aprobarea lui Maior. Aşa funcţionează Serviciul. Acolo nu există ca prim-adjunctul să facă o mişcare fără să fie aprobată de şeful SRI. Toate acţiunile au avut aprobarea lui Maior, unele au fost iniţiativele lui”, a declarat Liviu Dragnea.

Cât o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, Dragnea spune că nu a avut niciun fel de relaţie cu aceasta.

„Problema e că acum fug toţi de ea. Păi bun, să rămână cu ea în braţe, pentru că nu am pus-o eu acolo. Noi am câştigat câteva bătălii cu statul paralel. E important dacă toţi colegii mei din partid şi din coaliţie avem curaj. Până la capăt înseamnă să însănătoşim statul paralel. Eu nu cred în achitările astea pe banda rulantă”, a mai spus Dragnea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DRAGNEA ,
COLDEA ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.