Luca Niculescu, așteptat la Chișinău în următoarele zile. Premierul moldovean: „Avem mult de lucru împreună”

Publicat: 21 10. 2026, 11:20

Guvernul Republicii Moldova a anunțat miercuri că premierul Vasile Tofan și omologul său român, Luca Niculescu, au convenit, în timpul unei convorbiri telefonice purtate marți seară, să se întâlnească la Chișinău în următoarea perioadă. Vasile Tofan l-a felicitat pe noul prim-ministru al României pentru preluarea mandatului și l-a invitat la Chișinău.

„Pentru Republica Moldova, România înseamnă un partener de încredere și sprijin constant în parcursul nostru european. Ne leagă limba, istoria și cultura, dar și proiecte care schimbă viața oamenilor – de la grădinițe renovate până la poduri și conexiuni energetice”, a declarat Vasile Tofan.

„Avem mult de lucru împreună și un obiectiv care ne unește”

Premierul moldovean și-a exprimat dorința de a extinde cooperarea dintre cele două state, în special în domeniul investițiilor, al dezvoltării comunităților și al legăturilor dintre Republica Moldova, România și Uniunea Europeană.

„Vreau să ducem această cooperare mai departe, cu rezultate concrete pe ambele maluri ale Prutului. Avem mult de lucru împreună și un obiectiv care ne unește: să ne regăsim în aceeași familie europeană”, a spus Tofan.

La începutul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Republicii Moldova a precizat când ar urma să aibă loc întâlnirea.

„Am convenit să ne întâlnim la Chișinău, cât de curând, chiar în următoarele zile”, a declarat Vasile Tofan.

Întâlnirea de la Chișinău a fost convenită chiar în ziua învestirii Guvernului condus de Luca Niculescu, care a pus capăt crizei politice de aproape șase luni în România.

Noul Cabinet, format din miniștri PSD și independenți și susținut în Parlament de PNL și UDMR, a fost învestit marți, 20 octombrie, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă.

Luca Niculescu a anunțat că printre prioritățile mandatului său se numără și continuarea sprijinului acordat Republicii Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană.