Ministrul Apărării: Două blocuri din Pitești au fost construite ilegal lângă un depozit de muniție. Cazul, sesizat la DNA
Potrivit ministrului, în urma controalelor interne au fost identificate nereguli în procesul de avizare, iar 18 persoane din minister, inclusiv ofițeri cu grad de general de brigadă, au fost trimise pentru cercetare.
Miruță: Două blocuri, 128 de apartamente, au fost construite ilegal
Radu Miruță a declarat că verificările dispuse după preluarea mandatului au scos la iveală un nou caz pe care l-a comparat cu situația prezentată anterior la Craiova.
„Avem cazul avizării, și observ că este o obișnuință după ce s-a întâmplat la Craiova, avizarea ilegală a unei construcții civile lângă un depozit mare de muniție din municipiu Pitești. Două blocuri, 128 de apartamente, au fost construite, în aprecierea noastră, ilegal, la o distanță de 100 de metri, când legea impunea o distanță de 200 de metri, lângă depozitul de muniție de la unitatea militară din Pitești”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, primul aviz solicitat în 2019 a fost negativ, deoarece distanța față de depozitul de muniție nu respecta prevederile legale.
Două avize negative, urmate de unul favorabil
Ministrul a prezentat și succesiunea documentelor analizate de echipa de control din cadrul ministerului.
„În 2019, în mod clasic, s-a cerut aviz de la Ministerul Apărării în luna aprilie. Avizul a fost negativ, pentru că s-a verificat și s-a constatat că este o distanță prea mică. La două săptămâni după, s-a cerut din nou același aviz (…) și aici a doua oară s-a dat aviz negativ. Două luni mai târziu, la o a treia solicitare identică, cu nerespectarea legii, s-a dat aviz pozitiv. Acela a fost momentul în care s-a ridicat bariera pentru a se demara aceste construcții”, a declarat Radu Miruță.
Șeful MApN a susținut că instituția a identificat și un acord încheiat între minister și Primăria Pitești, care stabilea o zonă de protecție de 200 de metri în jurul depozitului de muniție.
„Am găsit un acord semnat la Pitești, între Ministerul Apărării și Primăria Pitești, cu privire la o limită de 200 de metri, distanță față de depozitul de muniție. Primăria semnase acest acord, exista acel acord și, cu toate că el exista în primărie și exista conștientizare despre el, s-a făcut că nu se mai cunoaște și s-a dat aviz de a se construi aceste blocuri”, a spus ministrul.
18 persoane, trimise la DNA
Radu Miruță a anunțat că rezultatele controlului au fost transmise organelor de anchetă.
„Sunt 18 oameni din Ministerul Apărării implicați, toți au fost trimiși pentru cercetare la DNA, oameni cu grade mai mici, însă inclusiv oameni cu grade general de brigadă. Prin mâna lor a trecut aprobarea unor astfel de decizii”, a afirmat acesta.
În același timp, ministrul a precizat că a solicitat Statului Major al Apărării să analizeze posibilitatea relocării depozitului de muniție.
„Am cerut șefului Statului Major al Apărării o analiză și un parcurs pentru a vedea cum și pe ce cheltuială se mută acel depozit de acolo, dacă asta va fi decizia”, a declarat Miruță.
MApN va notifica autoritățile locale
Ministrul Apărării a precizat că MApN va informa și autoritățile locale cu privire la concluziile controlului.
„Nu suntem într-o situație în regulă cu două blocuri, 128 de apartamente lângă un depozit în care noi știm ce este acolo. Notificăm, de asemenea, primăria, Consiliul Județean și Inspectoratul pentru Construcții”, a spus Radu Miruță.
Ministrul a adăugat că verificările dispuse la nivelul Ministerului Apărării continuă și că urmează să fie prezentate și alte concluzii rezultate în urma controalelor.