Mircea Diaconu rămâne senator: Senatul A RESPINS solicitarea ANI. Diaconu: Senatul şi-a asumat culpa, justiţia n-a cerut sancţionarea

Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea ANI privind încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Imaginea articolului Mircea Diaconu rămâne senator: Senatul A RESPINS solicitarea ANI. Diaconu: Senatul şi-a asumat culpa, justiţia n-a cerut sancţionarea

Mircea Diaconu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers, iar alţi 10 s-au abţinut.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, marţi, după votul prin care a fost respinsă solicitarea de încetare a mandatului său, că Senatul şi-a "asumat culpa" prin care a decis iniţial că nu se află în vreo situaţie de incompatibilitate, menţionând că justiţia nu a solicitat sancţionarea sa.

"Îmi doresc nişte oameni care la orice nivel de cetăţenie manifestă, ca simplu cetăţean sau demnitar - care îi reprezintă pe cetăţeni - să stai pe picioare, pe părerea şi pe conştiinţa ta, pe opinia ta şi să nu te bată un vânt de nicăieri: nici de sus, nici de jos, nici din dreapta, nici din stânga. (...) Un Senat în picioare şi-a păstrat opinia iniţială", a declarat Diaconu.

El a precizat că o eventuală sancţionare a sa cu pierderea mandatului ar fi trebuit prevăzută în hotărârea judecătorească, pentru că ANI este organ administrativ care nu poate sancţiona.

"Niciuna dintre hotărârile existente (...) nu apare sancţionarea mea, dimpotrivă. În hotărârea de la Curtea de Apel, pe o pagină întreagă judecătorul cere să nu fiu sancţionat în niciun fel, pentru că nu e culpa mea, ci e culpa Senatului, iar astăzi Senatul şi-a menţinut culpa, şi-a asumat culpa. Dar subiectul se discută şi juridic şi legislativ în continuare", a mai explicat Diaconu.

Senatorul PNL a amintit faptul că la începutul mandatului a solicitat punctul de vedere al Senatului privind o situaţie de incompatibilitate, iar forul legislativ a precizat că nu se află în vreo astfel de situaţie.

Luni, senatorii au amânat pentru următoarea zi luarea unei decizii privind constatarea încetării mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, după ce programul de lucru a fost depăşit în urma numeroaselor intervenţii, fie laudative fie purtate în contradictoriu.

După aproape două ore de discuţii, preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Dan-Radu Ruşanu, a anunţat suspendarea şedinţei, fără a se da un vot privind punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu privire la o situaţie de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

În intervenţia sa, senatorul Mircea Diaconu (PNL) a subliniat că, aşa cum a constat Curtea de Apel, el a fost de bună credinţă şi a procedat legal atunci când s-a adresat pentru un punct de vedere Senatului, respectiv Comisiei juridice din această Cameră legislativă.

"Veţi hotărî cum veţi crede de cuviinţă, dar mi-ar plăcea, aş fi încântat dacă, aşa cum multă lume din ţara aceasta îşi doreşte o Românie în picioare, îmi doresc şi un Senat tot în picioare", le-a spus el, luni, colegilor de Senat.

Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cerut Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor.

În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate (ANI) a susţinut că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici