Onofrei (PDL): Ar trebui ca la denumirea partidului să se adauge "creştin-democrat"

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat, duminică, într-o conferinţă de presă, că la viitorul congres al PDL ar trebui ca în denumirea partidului să fie inclusă şi sintagma "creştin-democrat" ca să fie reprezentat şi acest curent doctrinar alături de cel popular.

16 afișări
Imaginea articolului Onofrei (PDL): Ar trebui ca la denumirea partidului să se adauge "creştin-democrat"

Onofrei (PDL): Ar trebui ca la denumirea partidului să se adauge "creştin-democrat" (Imagine: Mihai Burlacu/Mediafax Foto)

Onofrei a fost membru PNŢCD, partid în care a fost vicepreşedinte şi a deţinut funcţia de lider al organizaţiei Suceava până în 2003 când s-a înscris în PNL, iar în 2008 a aderat la PDL fiind ales senator în urma alegerilor parlamentare.

El a declarat că în 2010, după desfăşurarea conferinţelor judeţene de alegeri, PDL va avea congres care va stabili noua conducere, dar şi poziţionarea politică.

Onofrei a spus, vorbind în nume personal, că la acest congres va trebui să fie aprobată adăugarea la numele partidului şi a sintagmei "creştin-democrat".

El a arătat că, în prezent, în Parlament sunt 30 de senatori şi deputaţi care au fost membri PNŢCD.

"Pentru mine, mi-ar întări opţiunea pentru PDL dacă la componenta populară s-ar adăuga şi componenta creştin-democrată. Să fie reprezentat şi acest curent doctrinar", a spus Onofrei.

El a subliniat că PDL are încheiat şi un protocol de colaborare cu PNŢCD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici