Oprescu: Blaga şi Mitrea au început negocierile directe

Candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi, că, în urmă cu două zile, Vasile Blaga şi Miron Mitrea au început "negocierile directe", împărţindu-şi sectoarele Bucureştiului.

11 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Blaga şi Mitrea au început negocierile directe

Oprescu: Blaga şi Mitrea au început negocierile directe (Imagine: Mediafax Foto)

Oprescu a susţinut că Vasile Blaga, candidatul PDL la Primăria Capitalei, şi Miron Mitrea, coordonatorul campaniei electorale a PSD, "au lăsat orice pretenţie de verticalitate deoparte" şi "au pus soarta bucureştenilor pe un şerveţel de restaurant", împărţindu-şi sectoarele Capitalei.

El a adăugat că "unii" i-au spus că "s-a negociat capul lui Oprescu".

Candidatul independent a susţinut că, dacă s-ar fi negociat acest lucru, nu ar fi fost nicio problemă.

"Din păcate, ce s-a negociat nu a fost posibila mea înfrângere, ci îngenunchierea voinţei bucureştenilor", a mai declarat Sorin Oprescu.

Oprescu a arătat că, în cadrul întâlnirii de la restaurant, Blaga şi Mitrea ar fi jucat jocul "nu mă lăsa să nu te las", ei negociind direct circa 150.000 de voturi obţinute de la PSD şi 150.000 de voturi obţinute de la PDL.

Oprescu i-a acuzat pe Blaga şi pe Mitrea de urmărirea unor interese personale, meschine, înguste, în goana lor după funcţii publice.

Potrivit lui Oprescu, cei doi au pus pe un şerveţel de restaurant soarta bucureştenilor, făcând un fel de "Yalta" şi împărţind sectoarele Capitalei.

Candidatul independent a ironizat campania electorală a lui Vasile Blaga, catalogând "harta soluţiilor", un concept de PR al acestuia, drept "harta soluţiilor lui Blaga şi Mitrea", făcută în spatele uşilor închise.

În opinia lui Sorin Oprescu, Blaga şi-a minţit propriul electorat prin această întâlnire cu Miron Mitrea.

"Blaga este Videanu şi Videanu este Blaga. Acest cuplu îl are drept suport pe Mitrea. Iar Boc este el însuşi. Boc ori este folosit şi nu ştie, ori ştie şi nu mai merită mila mea", a spus Oprescu.

El a îndemnat electoratul bucureştean să iasă duminică la vot, pentru a nu pierde Bucureştiul.

"Dacă plecaţi o zi din Bucureşti, vă pierdeţi Bucureştiul. Blaga şi Mitrea au stabilit pe bileţelul de restaurant ce şi cum. Eu nu negociez cu nimeni. Veniţi la vot duminică, să rupem şerveţelul lui Mitrea şi Blaga", a conchis Oprescu în aplauzele susţinătorilor săi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici