Orban susține că majoritatea europenilor resping intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană

Publicat: 04 07. 2025, 11:28
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban sustine declaratii de presa alaturi de premierul Marcel Ciolacu (nu este in imagine) la Palatul Victoria din Bucuresti, vineri, 20 decembrie 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că cetățenii din cele mai multe state ale Uniunii Europene nu ar accepta ca Ucraina să devină membră a blocului comunitar.

„Majoritatea țărilor UE ar spune „nu” admiterii Ucrainei. Dacă vom admite Ucraina în Uniunea Europeană, vom admite și războiul în mijlocul nostru. Aderarea Ucrainei ne va distruge economia”, a spus Orban, într-o emisiune difuzată la postul de radio Kossuth.

Premierul a precizat că, în Ungaria, un referendum național a arătat un rezultat clar. Potrivit lui Orban, 95% dintre participanții la consultarea populară s-au pronunțat împotriva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Peste două milioane de cetățeni au votat.

Poporul maghiar nu sprijină aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”, a declarat el. A mai spus, de altfel, că va ține cont de opinia populației în discuțiile cu oficialii de la Bruxelles.

Orban a explicat că o decizie privind extinderea Uniunii Europene poate fi luată doar printr-un acord comun al tuturor statelor membre. În opinia sa, poziția Ungariei nu poate fi ignorată.

Nu va exista nicio aderare pentru Ucraina, Ungaria a oprit aderarea Ucrainei la UE, iar ei nu vor putea să ne ocolească”, a spus premierul.