PC - DNA şi Curtea de Conturi să se autosesizeze în cazul schimbului Parcul Bordei-Satul Francez

PC solicită preşedintelui Traian Băsescu să ceară DNA şi Curţii de Conturi să se autosesizeze în legătură cu acordarea lui Costică Constanda a terenului în Satul Francez, considerând că acest lucru este o “afacere dubioasă”, a declarat, luni, senatorul PC Marius Marinescu.

1 afișare
Imaginea articolului PC - DNA şi Curtea de Conturi să se autosesizeze în cazul schimbului Parcul Bordei-Satul Francez

PC - DNA şi Curtea de Conturi să se autosesizeze în cazul schimbului Parcul Bordei-Satul Francez

Marinescu a precizat, la o conferinţă de presă, că PC va face toate demersurile pentru ca omul de afaceri Costică Constanda să fie expropiat de pe terenurile din Parcul Bordei şi din Satul Francez, iar în schimb, să primescă acţiuni la Fondul Proprietatea, aşa cum primesc alţi 200.000 de cetăţeni români, aflaţi în aceeaşi situaţie.

El a spus că Satul Francez şi Parcul Bordei trebuie să redevină ale bucureştenilor şi că PC va depune toate eforturile ca Constanda să fie expropriat şi din Satul Francez şi din cei 4.600 de metri pătraţi de teren pe care acesta îi mai are în Parcul Bordei.

Consilierul PC Victor Adâr a precizat că toţi consilierii conservatori s-au abţinut de la vot în azul hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind acordareaterenului din Satul Francez pentur Costanda.

Consilierii PC au considerat că actele puse la dispoziţie de Costică Constanda pentru a face acest schimb de terenuri nu arătau că acesta ar fi proprietarul terenului din Satul Francez. Potrivit lui Adâr, documentele au fost întocmite superficial, iar hotărârea Consiliului General preciza că toate cheltuielile ocazionate de acest schimb de terenuri, insclusiv cadastru şi intabulare vor fi suportate de Primăria Capitalei.

„Cu alte cuvinte, Muncipiul Bucureşti ar trebui să suporte din bani publici intabularea unui teren privat al unui cetăţean, ceea ce nu este normal”, a mai spus Adâr.

Costică Constanda va obţine, la schimb pentru proprietatea din Parcul Bordei, atât un teren în Satul Francez, cât şi mai multe clădiri construite pe acesta, aparţinând municipalităţii, proiectul fiind aprobat, joi, de consilierii municipali cu majoritate de voturi.

Proiectul a fost votat prin procedura de vot nominal, primind 32 de voturi "pentru" şi patru abţineri.

Potrivit proiectului votat de consilierii municipali, pentru terenul de 28.500 de metri pătraţi pe care Costică Constanda îl are în proprietate în Parcul Bordei (pe care poate ridica construcţii de cel puţin patru etaje), omul de afaceri va primi un teren cu aceeaşi suprafaţă în zona cunoscută ca Satul Francez, precum şi construcţiile edificate pe acesta care în prezent aparţin domeniului privat al Municipiului Bucureşti.

Costică Constanda va renunţa astfel la despăgubirile de peste 17 milioane de euro şi penalităţile pe care municipalitatea trebuie să i le achite.

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în această cauză "nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă, se revine la situaţia iniţială".

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici