PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele. „Trebuie să găsim soluţii”

  • PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele şi susţine că aceasta nu este o soluţi
  • „Faptul că unii nu respectă regulile în pieţe nu trebuie să se răsfrângă asupra tuturor”.
382 afișări
Imaginea articolului PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele. „Trebuie să găsim soluţii”

„PMP cere Guvernului să nu închidă pieţele! Închiderea pieţelor agro-alimentare nu este o soluţie. Faptul că unii nu respectă regulile în pieţe nu trebuie să se răsfrângă asupra tuturor. PMP propune organizarea urgentă de pieţe volante în cartiere, în spaţii deschise, dar bine amenajate, fără niciun cost pentru producătorii direcţi de produse agro-alimentare”, transmite PMP într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţilor Partidului Mişcarea Populară, după un an agricol extrem, producătorii români de legume şi fructe, dar şi cei de produse lactate sau preparate din carne, „abia dacă îşi mai pot trage sufletul”.

„Perioada dinaintea sărbătorilor de Crăciun este una pe care producătorii agricoli au aşteptat-o mult timp pentru a-şi mai recupera din pierderi. Este perioada aprovizionării gospodăriilor cu legume şi fructe pentru iarnă, cu varză, ceapă, cartofi. Producătorii acestor mărfuri nu pot rămâne cu ele în câmp, nici cumpărătorii nu pot fi obligaţi să achiziţioneze din supermarketuri, aduse din import, în cele mai multe cazuri. În 30 de ani, producătorii agricoli români nu au beneficiat de niciun fel de sprijin pentru a-şi dezvolta micile afaceri şi implicit, pentru a crea o piaţă internă importantă. Nu s-au construit centre regionale de colectare, nu s-a investit suficient în sistemul de irigaţii. Producătorii care nu sunt organizaţi în cooperative nu pot vinde marfa en-gros către supermarketuri. Acum, prin închiderea pieţelor, lovitura pe care ar primi-o le-ar fi fatală. Trebuie să găsim soluţii”, se mai arată în comunicatul PMP.

Premierul Ludovic Orban a explicat motivul pentru care se închid pieţele acoperite: virusul se transmite mai uşor.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că după discuţiile cu Guvernul a ajuns la concluzia că „soluţia cea mai înţeleaptă” este închiderea pieţelor care sunt în interior, urmând ca cele din exterior să funcţioneze.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici