Ponta: Dacă voi fi ales preşedinte, voi rămâne prim-ministru până pe 21 decembrie

Publicat: 04 11. 2014, 18:46
Actualizat: 16 04. 2020, 19:19

„Dacă voi fi ales preşedinte pe 16 noiembrie, voi rămâne prim-ministru până în ziua de 21 decembrie, atunci când voi prelua funcţia de preşedinte”, a spus Ponta.

El a arătat că în această perioadă, de aproximativ patru săptămâni, e nevoie să se finalizeze discuţiile privind bugetul pe 2015, cele privind structura noului Guvern, dar şi cel cu FMI şi CE. „Practic în 22 sau cel târziu în 23 decembrie va veni noul prim-ministru cu noul Guvern în Parlament pentru votul de încredere”, a spus Ponta.

El a arătat că decizia privind viitorul premier va trebui confirmată de forurile de conducere ale PSD, dar şi de cele ale partidelor care compun coaliţia de guvernare, până pe 18 sau 19 noiembrie.

„Pentru decizia privind un prim-ministru, această decizie trebuie ratificată în forurile noastre de conducere (ale PSD, n.r.) . Acelaşi lucru se va întâmpa la toţi ceilalţi şi termenul este 18-19 noiembrie”, a spus Ponta.