Ponta îi răspunde lui Băsescu: Noua Constituţie nu va bloca, ci va balansa raportul puterii

Premierul Ponta, aflat la Berlin, i-a răspuns preşedintelui Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, declarând că el nu crede că modificările vor bloca statul, ci dimpotrivă, vor balansa raportul de puteri şi nu vor mai permite "unei singure persoane" să aibă mai multă putere decât este normal.

272 afișări
Imaginea articolului Ponta îi răspunde lui Băsescu: Noua Constituţie nu va bloca, ci va balansa raportul puterii

Ponta îi răspunde lui Băsescu: Noua Constituţie nu va bloca, ci va balansa raportul puterii

"Sunt absolut convins că modificările la Constituţie sunt necesare pentru a balansa raportul de puteri, pentru a nu mai permite niciodată în viitor ca o singură persoană, indiferent cum se numeşte, să aibă mai multă putere decât e normal într-o societate democratică. Nu cred că ne blocăm, cred că tocmai am ieşit dintr-o perioadă lungă de involuţie, de blocaj şi crize, iar acum, cu mai multă înţelepciune şi mai mult curaj, putem avea în anii care urmează o dezvoltare de care aveam nevoie mai demult", a spus Ponta.

El a arătat că USL rămâne foarte deschisă la toate sugestiile, dar că la un moment dat trebuie luate şi decizii care nu pot mulţumi pe toată lumea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă "un risc de blocare a statului".

Traian Băsescu a menţionat că astăzi se elaborează o nouă Constituţie, după ce propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, "o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor".

El a mai afirmat că proiectul actual al Constituţiei "nu înseamnă simplificarea statului, şi complicarea lui".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici