PSD atacă USR după condamnarea lui Clotilde Armand: „Partidul penalilor și condamnaților”
„USR a căzut în propria minciună! După ce Clotilde Armand a fost condamnată în primă instanță și după ce președintele USR, condamnatul Fritz, și-a pierdut mandatul de primar din cauza conflictului de interese, USR își demonstrează din plin duplicitatea și criza morală profundă în care se află”, transmite PSD, luni seara, într-un comunicat.
Rezoluția USR privind membrii condamnați
PSD amintește apoi că, în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2024, Biroul Național al USR a adoptat în unanimitate o rezoluție referitoare la membrii condamnați penal.
„Orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în primă instanță, va fi exclus din partid dacă nu își va da demisia din USR”, prevedea rezoluția citată de PSD.
PSD: Regula nu a fost aplicată în cazul lui Armand
Social-democrații susțin că regula nu a fost aplicată în cazul lui Clotilde Armand, după condamnarea acesteia în primă instanță.
„Acum însă, în pofida condamnării primite de Clotilde Armand, nimeni din conducerea USR nu a dispus aplicarea rezoluției din 2024 și excluderea INFRACTOAREI din partid. Dimpotrivă, PENALA CONDAMNATĂ Clotilde Armand, susține cu un tupeu fără margini că va face în continuare politică în USR, pe motiv că pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o nu este cu executare”, transmite PSD.
PSD acuză USR de dublu standard
Social-democrații acuză apoi USR că, în trecut, le-a cerut politicienilor din alte partide să se retragă din viața publică înainte ca situațiile lor juridice să fie soluționate definitiv.
„PSD amintește că, ani la rând, USR a călcat în picioare prezumția constituțională de nevinovăție, cerând cu agresivitate politicienilor din alte partide „să facă pasul în spate”, cu mult înainte de a fi judecați sau condamnați definitiv. Acum însă, falșii deontologi din USR fac scut în jurul penalilor și condamnaților din partidul lor și atacă orbește Justiția, instanțele de judecată și statul de drept din România”.
„Rușine penalilor și condamnaților din USR! USR este acum PARTIDUL PENALILOR ȘI CONDAMNAȚILOR ÎN FUNCȚII PUBLICE!”, încheie PSD comunicatul.
Clotilde Armand, condamnată la un an de închisoare
Clotilde Armand, fostul primar al Sectorului 1 și lider al USR, a fost condamnată luni pe fond la 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei.
Judecătoria Sectorului 1 a stabilit condamnarea inculpatei Armand Clotilde – Marie – Brigitte la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, în patru acte materiale.
Procesul a fost deschis în urma unei sesizări transmise de Agenția Națională de Integritate (ANI). Inspectorii de integritate au reclamat faptul că Clotilde Armand s-a numit singură în funcția de manager al unui proiect anticorupție finanțat din fonduri europene și a semnat dispoziții prin care și-a majorat propria indemnizație lunară cu până la 30%.