„Decizia de a intra la guvernare PSD cu PNL a fost o decizie foarte, foarte greșită”, a declarat Robert Negoiță.
Primarul Sectorului 3 al Capitalei afirmă că în momentul în care PSD și PNL au decis să formeze o coaliție de guvernare el nu era membru PSD: „nu puteam să-mi dau cu părerea în interiorul partidului și nu aveam treabă cu asta”.
Acesta spune că nu ar fi fost de acord.
„Din punctul de vedere al celor care sunt la butoane, îi ajută foarte mult această conjuntură în care nu mai discutăm despre calitatea guvernării, ci discutăm despre direcție și limităm discuția la atât: «Tu ești pro-vest, tu ești pro-rus, la revedere, n-avem ce discuta». Îi avantajează foarte mult pentru că pot face ce vor”, a precizat Negoiță la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”.
Edilul a adăugat că „oamenii sancționează chestiunea asta. Ne batem joc de democrație, ne batem joc de principiile democrației și ne batem joc de populație. Nu în zona asta este normalitatea”.