Şerban Nicolae, PSD: Iohannnis s-a jenat să facă el anunţul revocării lui Kovesi

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat luni că, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis s-a jenat să facă anunţul în legătură cu revocarea şefei DNA, din cauza ironiile şi atacurilor şefului statului la adresa coaliţiei de guvernare, delegând în acest sens purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

482 afişări
Imaginea articolului Şerban Nicolae, PSD: Iohannnis s-a jenat să facă el anunţul revocării lui Kovesi

Şerban Nicolae, PSD: Iohannnis s-a jenat să facă el anunţul revocării lui Kovesi

"Din punctul meu de vedere domnul Iohannis rămâne cu raţionamente impenetrabile din perspectiva logicii, cred că după ce a spus la adresa PSD i s-a părut că e mult prea istovitor să facă acest anunţ aşteptat de 30 de zile. Nu-mi dau seama de ce a preferat să o trimită pe purtătoarea de cuvânt, pe care nu o mai văzusem demult, dar cred că s-a jenat să facă acest anunţ după atacurile sale|", a afirmat Şerban Nicolae, într-o intervenţie telefonică, luni, la Antena 3.

Acesta a adăugat că i s-a părut halucinantă imaginea de la DNA, unde Laura Codruţa Kovesi a ţinut o declaraţie de presă, având în spatele ei mai mulţi colegi din Direcţia Naţională Anticorupţie, la scurt timp după anunţul Preşedinţiei de revocare a acesteia din funcţie.

"Mi s-a părut absolut halucinant să văd o persoană că se agaţă de scări şi care crede că instituţia se prăbuşeşte fără ea. Mi se pare absolut jenant. Vă daţi seamă în ce sistem de teroare, de depenţă absolută, de sclavagism, să fii cărat ca o turmă, să slujeşte teribila veste a jertfirii şefei DNA", a completat Şerban Nicolae.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, luni, că preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

Procurorul general Augustin Lazăr a delegat-o, luni, pe Anca Jurma pentru a ocupa funcţia de procuror-şef interimar al DNA , potrivit unui anunţ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie (PÎCCJ).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici