Sesizarea PNL, PMP, ALDE privind alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului, pe ordinea de zi la CCR

CCR discută, joi, sesizarea de neconstituţionalitate a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR şi a unor senatori neafiliaţi privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, după ce a amânat pronunţarea miercuri.

369 afişări
Imaginea articolului Sesizarea PNL, PMP, ALDE privind alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului, pe ordinea de zi la CCR

CCR dezbate, joi, sesizarea PNL, PMP, ALDE privind alegerea lui Meleşcanu la şefia Senatului

Judecătorii Curţii au amânat în mai multe rânduri această sesizare.

Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr.36 din 10 septembrie 2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai grupului parlamentar al Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ai grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, ai grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum şi de senatori neafiliaţi.

CCR a avut în discuţie sesizarea de neconstituţionalitate privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului şi pe 27 noiembrie, însă dezbaterea pe acest subiect a fost amânată pentru 11 decembrie.

Teodor Meleşcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, preşedinte al Senatului.

În aceeaşi zi, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu anunţa că va sesiza Curtea Constituţională asupra alegerii lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului, invocând încălcarea Regulamentului de funcţionare a forului legislativ.

Preşedintele ALDE explica faptul că nu pot exista două propuneri pentru şefia Senatului din partea aceluiaşi grup parlamentar, în contextul în care Meleşcanu făcea parte atunci din grupul senatorilor ALDE.

Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu l-a propus atunci pentru această funcţie pe Ion Popa.

Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului, cu susţinerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri:
ccr,
meleşcanu,
senat

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici