Tăriceanu, despre o plângere penală pe numele lui Iohannis: Să nu coborâm dezbaterea foarte jos

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, fiind întrebat dacă în coaliţie s-a discutat despre depunerea unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, că „a auzit tot felul de zvonuri”, dar că nu vrea să ”coboare dezbaterea politică foarte jos”.

861 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre o plângere penală pe numele lui Iohannis: Să nu coborâm dezbaterea foarte jos

Tăriceanu despre o plângere penală pe numele lui Iohannis: Să nu coborâm dezbaterea foarte jos

„Am auzit tot felul de zvonuri la care nu am niciun fel de dorinţă de a răspunde, pentru ca să nu coborâm dezbaterea politică la un nivel foarte jos. Am luat notă de comunicarea făcută de preşedinte, de răspunsul, în speţă, de refuzul domniei sale, şi acest lucru sunt convins că va fi analizat de dna. prim-ministru care este responsabil de buna funcţionare a Guvernului şi de numirea şi revocarea miniştrilor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, fiind întrebat dacă în coaliţie s-a discutat despre depunerea unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis odată ce şeful statului a refuzat pentru a treia oară să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu la ministerul Dezvoltării.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, într-o scrisoare adresată premierul Viorica Dăncilă, că respinge din nou numirea Olguţei Vasilescu pentru Ministerul Dezvoltării, motivând că nu are pregătirea necesară, dar şi presiunile pe justiţie puse de aceasta sau atacurile la persoană lansate. Şeful statului a solicitat o altă propunere pentru funcţia de vicepremier şi ministrul Dezvoltării.

La scurt timp, Olguţa Vasilescu a anunţat că a început redactarea unei plângeri penale pentru abuz în serviciu pe numele lui Klaus Iohannis, precizând că şeful statului nu are niciun motiv de legalitate pentru respingere, ci doar "ura personală".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici