Teodorovici, despre partidele de opoziţie: Nişte roboţei programaţi politic. Vând iluzii deşarte

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a comparat, sâmbătă, partidele de opoziţie cu „nişte roboţei programaţi politic, care construiesc ziduri fragile de minciună şi ură ca într-un joc de Tetris”. El a adăugat că în timp ce PSD oferă proiecte, Opoziţia vinde iluzii deşarte.

153 afișări
Imaginea articolului Teodorovici, despre partidele de opoziţie: Nişte roboţei programaţi politic. Vând iluzii deşarte

Teodorovici, despre partidele de opoziţie: Nişte roboţei programaţi politic. Vând iluzii deşarte

Cu fiecare proiect realizat, cu fiecare promisiune ţinută sau ţintă atinsă, cu fiecare pas înainte facem dovada încrederii, voinţei şi putinţei noastre şi dărâmăm zidurile fragile de minciună, de ură şi de zădărnicie pe care nişte roboţei programaţi politic le construiesc ca într-un joc de Tetris. Deosebirea dintre noi şi ei este ca diferenţa dintre realitate şi iluzie, dintre un vis lucid şi unul amăgitor. Pentru că noi am oferit deja multe proiecte realizate, ţinte atinse, idei şi soluţii viabile pentru toţi românii, în timp ce ei doar vând iluzii deşarte....sau nici măcar atâta”, a scris Eugen Teodorovici, pe Facebook.

El a adăugat că PSD va da României un preşedinte care va aduce consens.

„Şi pentru că PSD va da acestei ţări un preşedinte care va aduce consens şi care va vrea şi va reuşi să îl reprezinte pe fiecare român în parte de oriunde ar fi el şi nu doar pe cetăţeanul -meu- sau pe cetăţeanul cu o anumită conduită şi ideologie. Este ceea ce a rămas şi contează după întâlnirea de azi, de la Deva, cu primarii din Hunedoara şi cu membrii organizaţiei judeţene condusă de Laurenţiu Nistor, cu toţii oameni hotărâţi să obţinem un rezultat extraordinar în toate competiţiile electorale ce vor urma”, a conchis Teodorovici.

Social-democraţii au desemnat-o pe Viorica Dăncilă drept prezidenţiabilul partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici