Ursula von der Leyen, mesaj de felicitare pentru Luca Niculescu: Ne aşteaptă o muncă importantă. Să consolidăm securitatea pe Flancul nostru estic
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți seară pe Luca Niculescu pentru învestirea în funcția de prim-ministru al României, declarând că urmează o perioadă de muncă importantă pentru crearea de oportunități și pentru consolidarea securității pe Flancul Estic.
„Ne așteaptă o muncă importantă. Aceea de a crea oportunități pentru oameni și pentru companii. Și de a întări securitatea pe Flancul nostru Estic. Nu avem timp de pierdut. Să mergem înainte împreună, pentru România și pentru Europa”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe X.
Congratulations to @LucaNiculescu on becoming Prime Minister of Romania.
We have important work ahead of us.
To create opportunities for people and for businesses.
And to strengthen security on our Eastern Flank.
We have no time to waste. Let’s move forward together, for Romania and for Europe.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 20, 2026
La rândul său, premierul Luca Niculescu a transmis marți că este un prim-ministru independent, dar știe că un Guvern nu poate funcționa fără sprijinul Parlamentului.
El a mai spus că autoritatea Guvernului nu va fi măsurată prin discursuri, ci prin rezultate concrete. Printre obiectivele sale se numără protejarea veniturilor corecte, eliminarea risipei, îmbunătățirea guvernării, atragerea banilor din PNRR și a fondurilor europene, investițiile în energie, finalizarea aderării României la OCDE și atragerea de investiții reale în economia românească.
„Mulțumesc Parlamentului României pentru votul de astăzi. Este un vot pe care echipa guvernamentală și cu mine îl primim cu mare responsabilitate. Ne apucăm de lucru din această seară. Avem în față urgențe economice, bugetare, sociale și geopolitice care cer decizii ferme, disciplină și un stat care funcționează pentru cetățeni”, a scris Luca Niculescu pe Facebook, după ce a primit votul de învestitură al Parlamentului.