USL cere puterii un grup de lucru putere-opoziţie pentru o nouă lege electorală

Uniunea Social Liberală solicită puterii formarea unui grup de lucru putere-opoziţie pentru elaborarea cât mai rapid a unei noi legi electorale prin care să se evite ca în Parlament să mai existe "alţi Boldea".

303 afișări
Imaginea articolului USL cere puterii un grup de lucru putere-opoziţie pentru o nouă lege electorală

USL cere puterii un grup de lucru putere-opoziţie pentru o nouă lege electorală (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut, luni, după şedinţa conducerii USL, de către copreşedintele Uniunii, Victor Ponta.

El a menţionat că această iniţiativă a pornit de la cazul Boldea şi de la ce s-a întâmplat în ultima perioadă, cu parlamentari condamnaţi, "parlamentari penali", care votează în Parlament şi care au schimbat formaţiunea politică, fără a-şi pierde mandatul.

Potrivit afirmaţiilor sale, grupul de lucru ar urma să fie asemănător celui din 2007-2008 şi va stabili modul în care se desemnează candidaţii pentru Senat şi Camera Deputaţilor, numărul membrilor Parlamentului şi "responsabilitatea parlamentară în situaţii de genul celei a lui Boldea".

"Acum trebuie să plece preşedintele din Coreea de Sud în Kenia, să bată, practic, toată lumea în lung şi-n lat după el. Cred că trebuie să tragem învăţăminte din acest exemplu, trebuie să modificăm rapid Legea electorală în aşa fel încât să existe o responsabilitate clară, un mod de selecţie al partidelor, dreptul alegătorilor de a-i trimite în Parlament pe cei pe care îi votează, pentru că alegătorii din colegiul domnului Boldea nu l-au votat pe Boldea, l-au votat pe candidatul PSD şi totuşi în Parlament a ajuns Boldea", a arătat social-democratul.

Liderul PSD a menţionat că în cadrul acestui grup de lucr, USL va trimite reprezentanţi şi va face propuneri de modificare a Legii electorale, el amintind că din iunie 2011 există o propunere legislativă, semnată de cei doi copreşedinţi ai USL, în care se propune scrutin majoritar uninominal într-un singur tur, reducerea numărului de parlamentari şi pierderea mandatului de către parlamentarii care părăsesc formaţiunea politică ce i-au propus în alegeri.

Victor Ponta a arătat că puterea se teme de un vot uninominal pur, de reducerea numărului parlamentarilor şi de sancţionarea traseiştilor.

Ponta a spus că acest grup de lucru ar putea să-şi desfăşoare activitatea sub medierea unei organizaţii neguvernamentale, eventual Pro Democraţia.

"Să terminăm cu demagogia de televizor a PDL-iştilor de frunte. Dacă nu avem legea până la 1 iunie înseamnă că vom vota pe legea actuală şi vom avea alţi Boldea", a susţinut acesta.

Copreşedintele USL a menţionat că Guvernul Ungureanu a trecut de Parlament cu votul a doi parlamentari condamnaţi definitiv, trei condamnaţi în primă instanţă şi opt parlamentari aflaţi în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte Victor Ponta a susţinut includerea în lege a unor sancţiuni clare pentru Guvern în cazul în care nu organizează alegeri în Colegiile unde există mandate vacante. El a spus că în prezent există 10 locuri rămase vacante în Parlament pentru care Executivul nu a organizat alegeri deoarece Guvernul Boc s-a temut că le va pierde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici