Prima pagină » Politic » USR cere desființarea Institutului Levantului: Se măresc salariile angajaților unei instituții fără utilitate

USR cere desființarea Institutului Levantului: Se măresc salariile angajaților unei instituții fără utilitate

USR a cerut din nou desființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și califică redenumirea acestuia drept o „cosmetizare” a unei instituții fără utilitate.
USR cere desființarea Institutului Levantului: Se măresc salariile angajaților unei instituții fără utilitate
Maria Miron
07 apr. 2026, 19:35, Politic

Transformarea institutului într-un „Institut pentru Studiul Păcii” este „o încercare străvezie de a salva o instituție lipsită de relevanță printr-un artificiu de imagine”, au transmis marți reprezentanții USR, după ce comisiile de cultură și administrație publică din Senat au dat raport de admitere inițiativei legislative care prevede redenumirea instituției.

USR: un institut creat pentru un fost președinte

Senatorul USR Remus Negoi, membru al Comisiei pentru cultură a Senatului, a declarat că institutul, al cărui consiliu științific este condus de fostul președinte Emil Constantinescu, „nu a produs nimic cu valoare științifică nici în domeniul studiului Levantului și nici în domeniul diplomației culturale”.

„Un președinte de stat nu are nevoie de validare sau revalidare prin crearea unor instituții special pentru el, finanțate de la bugetul statului”, a adaugat senatorul USR.

Acesta a dat drept exemple SUA, unde nu există institute dedicate foștilor președinți Bill Clinton sau Barack Obama, și Polonia, unde fostul președinte Lech Wałęsa coordonează într-adevăr un institut care îi poartă numele, dar care nu este finanțat din fonduri publice.

USR: se măresc salariile angajaților

USR a atras atenția că, odată cu noile modificări, salariile angajaților ar urma să fie majorate: „Mai grav, cu această ocazie (prin această inițiativă legislativă, n.r.) se măresc salariile angajaților la nivelul prevăzut de lege pentru personalul contractual din administrația centrală de specialitate”.

Consiliul Economic și Social (CES) a emis deja un aviz nefavorabil asupra proiectului, arătând că modificarea ar putea genera probleme juridice și ar putea duce la echivalarea salariilor personalului institutului cu cele din administrația publică centrală. Avizul CES este însă consultativ, iar proiectul a mers mai departe în procedura parlamentară.

„Noul regim de salarizare ar crea un tratament preferențial, necorelat cu restul sistemului public, ce poate produce inechități și nemulțumiri” și ar putea genera presiuni suplimentare asupra bugetului public, a transmis CES.

Argumentele inițiatorilor

Potrivit inițiativei legislative depuse de deputații Adrian Solomon (PSD) și Daniel Gheorghe (PNL), Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, înființat în 2017, al cărui Consiliu Științific este condus de fostul președinte Emil Constantinescu, ar urma să fie redenumit „Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii”.

Inițiatorii susțin că schimbarea reflectă mai bine misiunea instituției și programele de diplomație culturală, inclusiv inițiativa „Levant pentru Pace Globală”, prezentată în foruri internaționale precum ONU și UNESCO. De asemenea, proiectul prevede că instituția își păstrează statutul de instituție publică autonomă, de interes național, fără modificarea structurii organizatorice sau a schemei de personal.

Și alte tentative de creștere a salariilor

Tema salarizării angajaților institutului a mai fost discutată în trecut. În 2019, Curtea de Conturi a semnalat neclarități privind cadrul legal de salarizare al angajaților institutului. Guvernul condus de Viorica Dăncilă a încercat să rezolve problema printr-o ordonanță de urgență, însă actul a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională, după ce a fost contestat de președintele Klaus Iohannis.

În 2023, o nouă inițiativă legislativă, depusă de senatorul PNL Viorel Badea, propunea includerea instituției în grila de salarizare aplicată administrației publice centrale, măsură care ar fi permis majorări salariale și acordarea unor sporuri similare celor din alte instituții publice, inclusiv sporuri pentru condiții vătămătoare de până la 15% din salariul de bază. Proiectul nu a fost însă adoptat.

USR a amintit că a depus deja o inițiativă legislativă pentru desființarea mai multor instituții de „pseudo cercetare”, inclusiv Institutul Levantului, și susține că menținerea acestuia reprezintă „o amânare costisitoare a unei decizii inevitabile”.