Viorica Dăncilă, turneu de trei zile în Balcanii de Vest. Întâlniri cu oficiali din Muntenegru şi Macedonia

Premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită oficială, în intervalul 25-27 iulie în Balcanii de Vest, unde va avea o serie de întâlniri cu oficiali din Muntegru şi Macedonia, în vederea transmiterii unui mesaj de susţinere a României pentru aderarea la UE a celor două state, anunţă Guvernul.

303 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă, turneu de trei zile în Balcanii de Vest. Întâlniri cu oficiali din Muntenegru şi Macedonia

Viorica Dăncilă, turneu de trei zile în Balcanii de Vest. Întâlniri cu oficiali din Muntenegru şi Macedonia

Discuţiile prim-ministrul Dăncilă cu oficialii străini se va axa pe „pe reconfirmarea relaţiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe susţinerea pentru aderarea la UE şi pe asigurarea stabilităţii, securităţii regionale şi vor fi explorate căile de continuare a dezvoltării bunelor relaţii bilaterale cu aceste două ţări, cu accent pe consolidarea cooperării economice”, potrivit comunicatului de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

De asemenea va fi analizată situaţia de securitae regională, în logica unui parteneriat, în contextul „invitaţiei recente primite de Macedonia de aderare la NATO, precum şi de statutul recent de stat aliat al Muntenegrului”, potrivit sursei citate.

„Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană a celor două state, având în vedere importanţa pe care ţara noastră o va acorda regiunii Balcanilor de Vest pe perioada mandatului de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru 2019”, mai arată Executivul român.

Premierul Viorica Dăncilă va avea întrevederi la Podgorica cu omologul muntenegrean, Duško Marković, cu preşedintele Milo Djukanović şi cu preşedintele Parlamentului, Ivan Brajović.

„Va fi analizată situaţia relaţiei bilaterale, stadiul negocierilor de aderare la UE ale Muntenegrului şi posibilităţile de sprijin din partea României, precum şi cooperarea în cadrul NATO”, conform sursei citate.

Şeful Executivului român va avea o serie de întrevederi, la Skopje, Macedonia, cu premierul Zoran Zaev, cu preşedintele Gjorge Ivanov şi cu preşedintele Parlamentului, Talat Xhaferi. În cadrul discuţiilor, „vor fi examinate oportunităţile de dezvoltare a relaţiei bilaterale şi va fi analizat stadiul parcursului european şi euro-atlantic al Republica Macedonia”, mai precizează Guvernul României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici