Prima pagină » Politic » Vizită surpriză în China a liderului din Coreea de Nord. Ce a făcut și cu cine a discutat Kim Jong Un

Vizită surpriză în China a liderului din Coreea de Nord. Ce a făcut și cu cine a discutat Kim Jong Un

Liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un a făcut o vizită surpriză în China. El a traversat podul recent inaugurat care leagă cele două țări. Kim Jong Un a fost așteptat de un oficial chinez și a vizitat câteva obiective din orașul de frontieră din China.
Vizită surpriză în China a liderului din Coreea de Nord. Ce a făcut și cu cine a discutat Kim Jong Un
Sursa foto: Mediafax Foto
Petru Mazilu
24 oct. 2026, 17:13, Politic

Kim Jong Un a vizitat China, traversând un pod nou deschis între cele două țări. potrivit Al Jazeera, liderul nord-coreean s-a întâlnit cu un înalt oficial chinez și a vizitat obiective importante din orașul de frontieră Dandong, în cadrul unei vizite de o zi. La finalul vizitei, Kim Jong Un s-a întors în Coreea de Nord, a confirmat agenția de presă de stat Xinhua.

În timpul vizitei de sâmbătă, Kim a fost însoțit de Wang Huning, al patrulea oficial ca rang în ierarhia chineză, care i-a transmis „saluturi cordiale și cele mai bune urări” din partea președintelui chinez Xi Jinping, a mai anunțat agenția citată.

Ce a cuprins vizita surpriză

Vizita a avut loc la aproximativ o săptămână după deschiderea oficială a „Noului Pod peste Râul Yalu”. Vizita lui Kim a coincis și cu ajunul aniversării intrării Chinei în Războiul din Coreea (1950–1953). De aceea, Kim și Wang au vizitat un monument dedicat Războiului din Coreea, situat în Dandong.

Cei doi au mai vizitat o fabrică locală de automobile și s-au angajat să consolideze relațiile bilaterale. Phenianul „este pregătit să colaboreze cu China pentru a duce mai departe prietenia lor istorică și pentru a extinde cooperarea practică”, a declarat Kim, citat de Xinhua. Wang l-a însoțit pe Kim până la noul pod, la frontieră dintre cele două țări.

Vizita a pornit și s-a încheiat la noul pod

Podul a fost inaugurat recent după mai multe amânări. China a finalizat partea sa a podului în 2014, sperând să stimuleze schimburile comerciale. Totuși, Coreea de Nord a amânat lucrările ani de zile din motive politice. Relațiile dintre China și Coreea de Nord s-au deteriorat după ce Beijingul a susținut sancțiunile ONU impuse ca urmare a testelor nucleare ale Phenianului.

De asemenea, primul pod care leagă Rusia de Coreea de Nord a fost inaugurat la începutul acestei luni. De altfel, analiștii cred că această vizită face parte din politica externă tot mai evidentă a lui Kim, care urmărește să alinieze Phenianul la Beijing și Moscova, formând un front unit împotriva Statelor Unite, în ceea ce el descrie drept un „nou Război Rece”.

Relațiile China-Coreea de Nord-Rusia

China este cel mai mare partener comercial al Coreei de Nord și o sursă vitală de sprijin diplomatic, economic și politic pentru statul izolat. Totuși, relațiile dintre cele două țări nu au fost întotdeauna lipsite de tensiuni.

Relațiile s-au tensionat după ce, în 2017, Beijingul a susținut înăsprirea sancțiunilor împotriva Phenianului din cauza programului său de înarmare nucleară. Coreea de Nord nu a reluat încă eliberarea vizelor turistice pentru cetățenii chinezi, care, în trecut, reprezentau majoritatea vizitatorilor străini ai țării.

Coreea de Nord s-a apropiat de Rusia după ce Moscova a invadat Ucraina în 2022. Analiștii consideră că acest lucru a redus dependența Phenianului față de Beijing. Ultima vizită cunoscută a lui Kim în China a avut loc în septembrie 2025, cu ocazia participării la festivitățile dedicate celei de-a 80-a aniversări a „Zilei Victoriei” la Beijing, eveniment în cadrul căruia a avut o întrevedere la nivel înalt cu președintele chinez Xi Jinping.

În luna iunie, Xi a efectuat o vizită de stat în Coreea de Nord, exprimând disponibilitatea Beijingului de a extinde cooperarea bilaterală în domenii precum comerțul, agricultura, construcțiile și tehnologia. Atunci, Kim a descris relațiile cu China drept o prioritate strategică.

Recomandarea video