Vosganian, pe blog: Andrei Gerea, îţi tinem pumnii!

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian scrie pe blog că se bucură de propunerea, votată în unanimitate de biroul PNL, ca Andrei Gerea să preia portofoliul Economiei.

300 afișări
Imaginea articolului Vosganian, pe blog: Andrei Gerea, îţi tinem pumnii!

Varujan Vosganian (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Andrei Gerea, îţi tinem pumnii! Mă bucur de această propunere, votată în unanimitate de biroul PNL, ca Andrei Gerea să preia portofoliul Economiei. Andrei Gerea este unul dintre reprezentanţii de seamă ai noii generaţii politice, foarte activ în Parlament şi în circumscripţia sa", notează Vosganian.

El mai spune că Gerea, ca deputat de Argeş, a fost unul dintre susţinătorii "cei mai tenace" ai unei soluţii integrate pentru combinatul Oltchim.

"Trebuie să vă spun că Andrei Gerea a fost, ca deputat de Argeş (acolo unde e Arpechim), unul dintre susţinătorii cei mai tenace ai unei soluţii integrate pentru combinatul Oltchim. Ceea ce îi doresc, acum, când procedura de privatizare se apropie de sfârşit", a menţionat Vosganian.

Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian.

Varujan Vosganian şi-a anunţat în 7 octombrie demisia din funcţia de ministru. El a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Demisia a fost prezentată la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici