Vosganian: PSD, PNL şi PC trebuie să analizeze cum s-au comportat organizaţiile lor la referendum

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, că demersul preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, de a evalua fiecare organizaţie privind modul în care s-a comportat la referendum este unul salutar, el apreciind că PSD, PNL şi PC trebuie să procedeze similar în întreaga ţară.

330 afișări
Imaginea articolului Vosganian: PSD, PNL şi PC trebuie să analizeze cum s-au comportat organizaţiile lor la referendum

Varujan Vosganian (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"În Botoşani au fost rezultate bune, dar preşedintele CJ vrea evaluarea pe fiecare organizaţie. Cred că e un demers salutar care trebuie făcut de PNL, PSD, PC în întreaga ţară. E o analiză care trebuie făcută", a spus Vosganian.

El a menţionat că există colegi care au asumat rezultatele referendumului, referindu-se astfel la preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, care a demisionat din BPC al PNL.

"Nu putem să nu asumăm că există judeţe cu largă reprezentativitate pentru USL de la care aşteptam mai mult. Gestul lui Adomniţei e de onoare, îl respectăm, rămâne unul din liderii PNL în care PNL pune mari speranţe. A fost un exemplu de onoare. Moldova a avut o contribuţie importantă, dar avea resurse mai mari pentru a contribui cu votanţi la referendum", a spus Vosganian.

Întrebat dacă sunt de aşteptat şi alte demisii în USL după cea a lui Adomniţei, Vosganian a spus: "E un gest înlăuntrul PNL, nu un gest al USL care şi-ar asuma astfel un eşec. Noi l-am acceptat ca atare acest gest, urmează să-l validăm în structurile interne".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici