500 monede, reținute pe Aeroportul Otopeni. Au fost descoperite în bagajele a doi cetățeni străini

Publicat: 01 06. 2025, 14:04
Un politist de frontiera tine in mana un pasaport in timpul unui eveniment organizat de reprezentantii Politiei Romane, Politiei de Frontiera, Jandarmeriei Romane si Inspectoratului General pentru Imigrari in contextul implinirii unui an de la aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, la Aeroportul International Henri Coanda, in Otopeni, luni, 31 martie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Sâmbătă, pe sensul de ieșire din țară, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a selectat pentru control vamal doi pasageri, un cetățean austriac și unul suedez, care intenționau să călătorească în Dubai.

Cu ocazia controlului făcut asupra bagajelor de mână ale celor doi pasageri, au fost descoperite, nedeclarate, 500 monede, confecționate dintr-un metal de culoare albă.

Bunurile, în greutate de 15.600 grame și estimate la o valoare de aproximativ 70.000 lei, au fost reținute de autoritățile vamale în vederea expertizării, existând suspiciuni rezonabile cu privire la nerespectarea reglementărilor legale privind transportul de bunuri și obligațiile privind declararea lor organelor vamale.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.