A fost depus spre finanțare un proiect pentru un centru de sănătate mintală pentru copii și adolescenți la Oradea | 38 de milioane de lei, bani europeni
Un proiect european pentru construirea unui nou Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților a fost depus spre finanțare de Primăria Oradea, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Valoarea totală a proiectului este de 37,7 milioane de lei, iar finanțarea nerambursabilă solicitată este de peste 4,2 milioane de lei.
Proiectul „CSM Oradea – Dezvoltarea și operaționalizarea Centrului de Sănătate Mintală în cadrul noii infrastructuri medicale a SCJU Bihor”, cu codul SMIS 367160, a fost depus în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, prin apelul destinat investițiilor în infrastructura unităților sanitare publice în care funcționează sau vor funcționa centre de sănătate mintală pentru prevenirea și tratarea adicțiilor.
Centru de 487 de metri pătrați pentru copii și adolescenți
Investiția prevede construirea unui nou corp de clădire, Corpul C8, în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în staționarul de pe strada Corneliu Coposu.
Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor pentru copii și adolescenți va avea o suprafață de 487,23 de metri pătrați și va oferi servicii de evaluare, consiliere, tratament, recuperare și monitorizare. Spațiile vor fi amenajate astfel încât să răspundă nevoilor copiilor, adolescenților și familiilor acestora.
În cadrul centrului vor exista spații pentru consultații de psihiatrie și psihologie, logopedie, kinetoterapie, psihoterapie individuală și de grup, ergoterapie, evaluare și intervenție în situații de criză, precum și activități de sprijin pentru familii.
Potrivit proiectului, spațiile vor fi adaptate inclusiv pentru copii cu tulburări de neurodezvoltare sau din spectrul autist, iar amenajarea urmărește reducerea caracterului instituțional al spațiilor medicale și crearea unui mediu mai confortabil pentru pacienți.
În aceeași clădire, Neuropsihiatrie Infantilă și Medicină Nucleară
Noua construcție va găzdui și Secția de Neuropsihiatrie Infantilă, cu o suprafață de 1.402,88 metri pătrați, precum și Secția de Medicină Nucleară, care va ocupa 710,56 metri pătrați.
Cele două secții fac parte din investiția pentru construirea noii clădiri, însă costurile aferente acestora nu sunt incluse în finanțarea europeană solicitată prin proiectul pentru Centrul de Sănătate Mintală.
Proiectul urmărește și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul medical și o colaborare mai bună între specialiști, astfel încât pacienții să poată beneficia de servicii integrate, de la evaluare și diagnostic până la tratament, recuperare și monitorizare.
Clădirea ar urma să utilizeze și soluții pentru reducerea consumului de energie și a impactului asupra mediului, printre care panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sisteme de ventilare cu recuperarea căldurii, iluminat eficient energetic și suprafețe verzi extinse.